Călătorii – Trăieşte Ieftin http://traiesteieftin.ro pentru că se poate! Sun, 18 Nov 2018 17:46:03 +0000 en-US hourly 1 https://wordpress.org/?v=4.9.8 Ieşitul la iarbă verde – ce să iei cu tine http://traiesteieftin.ro/iesitul-la-iarba-verde/ http://traiesteieftin.ro/iesitul-la-iarba-verde/#respond Wed, 24 Oct 2018 20:22:43 +0000 http://traiesteieftin.ro/?p=868 Cea mai ieftină distracţie de sfârşit de săptămână este ieşitul la iarbă verde cu familia şi cu prietenii. Că e vorba de o pajişte cu un loc amenajat de grătar sau de urcat pe munte, ieşitul în aer liber are beneficiile lui: aer curat, liniştea şi frumuseţea naturii, deconectarea de stresul din oraş. Fie că pleci pentru o zi sau preferi să dormi […]]]>

Cea mai ieftină distracţie de sfârşit de săptămână este ieşitul la iarbă verde cu familia şi cu prietenii. Că e vorba de o pajişte cu un loc amenajat de grătar sau de urcat pe munte, ieşitul în aer liber are beneficiile lui: aer curat, liniştea şi frumuseţea naturii, deconectarea de stresul din oraş.

Fie că pleci pentru o zi sau preferi să dormi în cort o noapte, e bine să ai în vedere ce trebuie să iei cu tine. Planificarea îţi reduce stresul la faţa locului mai ales când vrei să pregăteşti ceva de mâncare şi realizezi că ai uitat un ingredient esenţial.

1.Fă un plan

Planul este important mai ales dacă gaşca e mare. Alege locul unde mergi şi cu cine.  Câte persoane sunteţi. Cu ce ajungeţi acolo. Cine aduce ce. Care e prognoza vremii.

Cât o să staţi este important. Dacă veţi petrece noaptea în cort, de exemplu, ai nevoie de un plan de distracţii: nişte jocuri de cabană, o carte de citit, jocuri de cărţi sau de societate, ceva jocuri pentru copii dacă vin şi cei mici.

2. Fă un meniu

Ce mânănci când mergi la iarbă verde este treabă serioasă. Dacă e doar un grătar de duminică e mai simplu de organizat. Dar dacă vreţi să staţi o noapte la cort, asta deja înseamnă mai multe mese. Fă un meniu cât mai detaliat cu fiecare masă şi scrie lista de ingrediente de care ai nevoie. Împarte cu prietenii tăi ce aduce fiecare. Nu uita că pe lângă partea de ingrediente ai nevoie şi de ustensile: cuţit şi un tocător, oală pentru gătit, tacâmuri şi farfurii pentru servire. Pentru fiecare fel în parte trebuie să ai în vedere dacă ai în ce să îl prepari şi cu ce să îl serveşti. Aşa vei obţine lista completă cu obiectele de care ai nevoie pentru partea de mâncare.

3. Împachetează

Lista completă e gata, aşa că acum trebuie să încapă tot în maşină. Începe cu obiectele voluminoase: cortul, bicicleta, pătura de picnic, masa pliantă (dacă ai una şi o iei cu tine). Continuă cu hainele: o tură de haine şi încălţăminte de schimb, mai ales dacă mergi cu copii, geci de ploaie. Ajungi la mâncare unde ai deja lista şi meniul. Nu uita de cărbuni dacă vrei să faci grătar pentru că nu întotdeauna găseşti lemne destule sau potrivite pentru a face focul.

Şi la micile detalii care sunt importante:

  • o mică trusă de prim ajutor cu plasturi, cremă de protecţie solară, cremă anti-ţânţari, aspirină etc.
  • jocuri şi cărţi de activităţi: minge, rachete de badminton, jocuri de cărţi, Monopoly sau Scrable etc.
  • lanternă şi încărcător solar
  • brichetă / chibrituri pentru aprins focul
  • o ladă frigorifică cu alimentare la bricheta maşinii
  • saci şi pungi pentru strâns lucrurile murdare şi gunoiul

4. Lasă curat în urma ta

Ieşitul la iarbă verde e minunat. Nu şi dacă te aşezi într-un loc plin de sticle de plastic şi gunoaie. Lasă curat în urma ta. Încearcă să foloseşti cât mai puţin plastic şi reciclează ce ai folosit. Cel mai simplu este să înlocuieşti vesela de unică folosinţă din plastic cu cea din carton sau cu un set de ceramică pe care să îl speli şi să îl refoloseşti.

Adu cu tine saci de gunoi şi strânge tot. Reciclează tot ce se poate şi aruncă în pubelele cele mai aproapiate gunoiul organic.

Fă focul doar în locuri special amenajate şi stringe-l bine înainte să pleci.

]]>
http://traiesteieftin.ro/iesitul-la-iarba-verde/feed/ 0
Cum să te cazezi gratis http://traiesteieftin.ro/cum-sa-te-cazezi-gratis/ http://traiesteieftin.ro/cum-sa-te-cazezi-gratis/#comments Sun, 11 Feb 2018 09:26:38 +0000 http://traiesteieftin.ro/?p=759 Cum sună ideea de a călători în lume şi de a rămâne într-o casă a cuiva ca şi când ar fi a ta? Acum, acest lucru este posibil datorită noului concept de  housesitting. Vrei să ştii mai multe despre acest mod popular de cazare gratuită? Alfă mai jos cum se procedează. Să clarificăm câteva concepte de bază Ce este un housesitter? Dacă un babysitter are grijă de copii, atunci un housesitter este cel care are grijă […]]]>

Cum sună ideea de a călători în lume şi de a rămâne într-o casă a cuiva ca şi când ar fi a ta? Acum, acest lucru este posibil datorită noului concept de  housesitting. Vrei să ştii mai multe despre acest mod popular de cazare gratuită? Alfă mai jos cum se procedează.

Să clarificăm câteva concepte de bază

Ce este un housesitter?

Dacă un babysitter are grijă de copii, atunci un housesitter este cel care are grijă de case. Da, ai auzit bine, un housesitter este persoana care are grijă de case, animale de companie, plante etc. Dacă eşti un iubitor de animale, atunci eşti deja pe jumătate housesitter.

De câte ori nu te-ai dus chiar tu într-o vacanţă şi a trebuit să îţi rogi prietenii să aibă grijă de plantele tale, să dea de mâncare câinelui sau pisicii tale cât timp erai plecat? Dar acum, în loc de a cere asta unui prieten sau vecin, poţi să laşi pe cineva să aibă grijă de toate acestea în schimbul cazării în casa ta.

Pentru mulţi dintre noi acest lucru ar părea cel puţin ciudat – să laşi casa pe mâna unui necunoscut, dar acest lucru este foarte frecvent în Statele Unite şi Australia, iar mai noi şi în Europa unde începe să devină din ce în ce mai popular, mai ales în Franţa şi în Marea Britanie.

De ce să devii un housesitter?

Cred că primul motiv este foarte evident: cazare gratuită. Mai apoi poţi descoperi locuri noi ca un localnic şi nu ca un turist, să schimbi răceala unui hotel cu căldura pe care o oferă o casă, pentru a vedea cum trăieşte un localnic, a interacţiona cu vecinii şi animalele lui de companie pe care să le scoţi la o plimbare. Posibilităţile locurilor şi duratelor variază. De la un apartament studio în Manhattan, New York pentru o săptămână la o vacanţă de 6 luni într-o vilă privată în Sri Lanka- sunt doar exemple pe care le putem găsi.

De ce ne-ar lăsa cineva să stăm în casa lor fără să-i cunoaştem?

Pentru că există beneficii nu doar pentru housesitter ci şi pentru proprietarii casei. Casa lor, animalele de companie sau grădina vor fi în grija cuiva în timp ce ei se află departe, în imposibilitatea de a se ocupa de ele. Există de asemenea posibilitatea de a împărţii cheltuielile de întreţinere pentru casă (curent electric, gaz, apă) pentru perioadele lungi – iar unii proprietari chiar cer acest lucru, iar acest aspect îi ajută să economisească pe perioada vacanţei. Iar o casă ocupată e mai protejată în faţa hoţilor.

Cum găsim o casă pentru housesitting

Este foarte uşor, va trebui să te înregistrezi pe unul dintre multele site-uri care oferă acest tip de servicii. Înregistrarea va garanta proprietarului casei că persoana ta a fost verificiată şi va avea garanţia că cel care va avea grijă de casa lui e o persoană  de încredere. Unele site-uri oferă  chiar şi un tip de asigurare motiv pentru care, pe lângă  cele care sunt gratuite, avem şi siteuri care solicită o taxă anuală de 30 de euro pentru gestionare. Mult mai mică chiar decât o zi de cazare. Ce caută proprietarul unei case? Acelaşi lucru pe care l-ai căuta tu dacă ai lăsa un necunoscut în casă. Pe cineva responsabil, serios, care să aibă grijă de casa ta şi de animalele de companie ca şi când ar fi ale lor, în timp ce ei sunt departe.

Care sunt cele mai comune ţări pentru housitting?

Opţiunile sunt la fel de largi ca întreaga lume. În Europa cea mai mare ofertă o poţi găsit în ţări ca Anglia, Franţa şi Germania. Există, de asemenea, o mulţime de oportunităţi în Statele Unite, dar şi în Australia şi Noua Zeelandă. Preţurile hoteliere în aceste ţări sunt în general destul de ridicate, astfel încît aceasta poate fi o alternativă interesantă pentru a le vizita, trebuie doar să faci rost de banii de  transport şi să pleci. Un lucru interesant este că locuind într-o casă, ai acces la toate facilităţile fără costuri suplimentare : internet, maşină de spălat, bucătărie utilată etc.

Sper că te-am convins şi deja eşti nerăbdător să devii un housesitter. Acum să vorbim despre site-urile care oferă această oportunitate.

Unde găsim o casă de stat?

Există o mulţime de site-uri web care oferă acest serviciu, dar lasă-mă să-ţi recomand câteva pentru a face căutarea mai uşoară. Înainte de a te înregistra, aruncă o privire pe ele pentru a vedea care se potriveşte cel mai bine cu nevoile tale.

Trusted Housitters

Housecarers

Nomador

Mindmyhouse

În primul rând trebuie să-ţi creezi un profil pe fiecare dintre ele şi eşti gata pentru a căuta casa, locul, data, şi durata care se potriveşte cel mai mult. Cu puţin noroc s-ar putea să găseşti ceva imediat. Baftă cu căutarea şi bucură-te de cazarea gratuită.

]]>
http://traiesteieftin.ro/cum-sa-te-cazezi-gratis/feed/ 1
Cum să călătoreşti (aproape) gratis http://traiesteieftin.ro/cum-sa-calatoresti-aproape-gratis/ http://traiesteieftin.ro/cum-sa-calatoresti-aproape-gratis/#respond Wed, 20 Sep 2017 19:50:02 +0000 http://traiesteieftin.ro/?p=735 Dacă eşti curios, cunoşti o limbă străină de circulaţie internaţională (pentru călătorii în afara ţării), ai puţin spirit de aventură şi nu te dai în lături de la puţină muncă, o să-ţi dăm câteva sugestii despre cum poţi să vezi lumea ieftin în timp ce te îmbogăţeşti cu noi cunoştinţe despre locuri, prieteni şi, de ce nu, chiar meserii. Este vorba despre o […]]]>

Dacă eşti curios, cunoşti o limbă străină de circulaţie internaţională (pentru călătorii în afara ţării), ai puţin spirit de aventură şi nu te dai în lături de la puţină muncă, o să-ţi dăm câteva sugestii despre cum poţi să vezi lumea ieftin în timp ce te îmbogăţeşti cu noi cunoştinţe despre locuri, prieteni şi, de ce nu, chiar meserii. Este vorba despre o metodă relativ nouă dar deja probată de mii de oameni din întreaga lume, care combină două aplicaţii care se pot folosi atât de pe calculator cât şi de pe un smartphone. Un sistem dedicat celor obişnuiţi să călătorească cu rucsacul în spate (backpackers) şi care pot găsi cazare şi mâncare  în schimbul unor servicii prestate în beneficiul celui care le oferă şi un serviciu care împarte costurile între cei care merg cu aceeaşi maşină (carpooling) pentru a obţine un preţ mai bun şi a câştiga experienţe noi.

WORLDPACKERS  sau Unde şi ce să faci

Worldpackers e o platformă utilizată de peste jumătate de milion de oameni care îşi oferă serviciile în schimbul cazării şi mesei oferite de cei care le solicită. Nu te speria, nu îţi cere nimeni o super-calificare, deşi dacă o ai cu siguranţă îţi va folosi. E vorba de ajutor în ferme (agricole sau de creştere a animalelor), hosteluri sau pensiuni, cluburi sau diverse comunităţi.

Cum funcţionează

Îţi faci un profil pe pagina siteului sau îţi descarci aplicaţia direct pe telefonul mobil, pe android sau iOS, şi îţi faci profil acolo. În profil adaugă cât mai multe informaţii. Ce limbi vorbeşti şi la ce nivel şi ce ştii să faci. Fii sincer, nu te ajută să ajungi acolo şi gazda să-ţi ceară să pleci pentru că nu se înţelege cu tine sau nu-l poţi ajuta, dar nu exagera cu modestia, în cele din urmă sunt unele locuri în care vei avea concurenţă pentru postul sau perioada respectivă. Trebuie să-l câştigi cinstit.

Ce dai

De regulă se solicită ajutor în bucătărie în pensiuni, baruri şi hosteluri, serviciu de recepţie şi/sau curăţenie în spaţii de cazare, ajutor în ferme agricole tradiţionale sau de permacultură, pentru creşterea animalelor, în centre de îngrijire a copiilor sau a animalelor. Se solicită de asemenea promotori de evenimente, fotografi, specialişti în webdesign sau IT, în social media şi aşa mai departe. Practic, posibilităţile sunt infinite, atâta timp cât nu te dai în lături de la puţină muncă şi eşti destul de serios faţă de cei care te găzduiesc. Caută cu atenţie, verifică, fixează perioada de timp şi aplică.

Ce câştigi

Experienţă 🙂 Pe bune. Unele locaţii oferă cursuri de specializare (bucătărie, permacultură, şi altele) şi la final chiar diplome. În plus ai cazarea şi masa asigurate.  După-amiezele libere (în funcţie de orarul de muncă) şi minim o zi, dacă nu două, doar pentru tine, pentru a explora locurile. Aici trebuie făcută o paranteză: când aplici pentru o anumită locaţie şi perioadă, trebuie să citeşti cu atenţie ce şi cât îţi oferă. Unii oferă camere individuale, alţii un pat în cameră cu alţi voluntari sau chiar doar un cort. La fel mesele. Există locaţii care oferă trei mese pe zi, altele care oferă două sau doar micul dejun. Dar şi locaţii care pun la dispoziţie doar condiţii pentru a găti. Majoritatea oferă spaţii pentru spălarea rufelor sau, în cazul pensiunilor, ţi le chiar spală. Unele oferă biciclete sau bărci pentru petrecerea timpului liber, altele excursii cu ghid local. Nicăieri nu e la fel. Pentru că, aşa cu o să vezi, gazdele pot să fie de la o grădiniţă în miezul Parisului până la o casă suspendată în jungla din Costa Rica! Şi asta face acest proiect atât de incitant! Şi, nu în ultimul rând vei cunoaşte lumea şi oamenii săi.

Cum să eviţi pericolele

Nu poţi pleca în lume de la premisa că oamenii sunt răi şi vor să te exploateze. Dar nici să mergi în locuri total străine fără să deschizi ochii. Verifică de fiecare dată condiţiile oferite şi cerinţele gazdei. Cere detalii înainte de a aplica. Verifică opiniile scrise de cei care au trecut pe acolo şi nu ezita să le ceri detalii. În general toate gazdele de pe această platformă sunt verificate înainte, însă îţi recomand să optezi pentru cele care au cât mai multe evaluări pozitive. Ca un sfat general, fiecare regiune sau ţară are un forum dedicat. Intră pe el şi schimbă impresii. De multe ori se formează grupuri de voluntari care merg împreună sau îşi propun un traseu comun pe care să-l urmeze, alegând mai multe gazde pentru care să facă voluntariat, de exemplu. Brazilia de la nord la sud sau Europa de la Est la Vest. Nu există practic nicio idee prea trăznită pentru a o ignora. Intră şi o să câştigi idei!

Transportul

Dacă ţi-ai stabilit locurile pe care o să le vizitezi şi unde o să locuieşti e timpul să cauţi bilete de avion (pentru distanţe mari) sau un serviciul de carpoooling care, de fiecare dată iese mai ieftin decât un autobuz sau tren. Pentru bilete de avion, dacă vrei să faci economii, trebuie să optezi pentru zboruri combinate, unele de pe o zi pe alta, dar călătorii de lungă durată sunt obişnuiţi să doarmă pe propiul rucsac în sala de aşteptare a unui aeroport şi să mănânce un sandviş făcut din timp. Dacă vrei să cauţi bilete ieftine de avion îţi recomand Skyscanner sau un serviciu similar care interconectează zboruri pentru a găsi cel mai bun preţ. Un alt serviciu revoluţionar e oferit de Flight Fox care îţi caută cel mai bun preţ pentru o rută.

Pentru distanţe mici şi medii, de exemplu prin Europa, autoturismele rămân o soluţie la îndemână. Dacă nu ai unul sau nu vrei să-l foloseşti poţi utiliza serviciile de carpooling. Ce este carpoolingul? Este un serviciu de împărţit costurile de transport între călători, şofer şi unul sau mai mulţi ultilizatori ai serviciului. Pentru asta îţi recomandăm Bla Bla Car-ul. De ce el şi nu un autostop clasic? Pentru că ştii exact de unde şi la ce oră te vei întâlni cu şoferul, vei cunoaşte din timp cine este (toţi şoferii sunt verificaţi cu acte de identitate) şi ce maşină are în baza calificativelor date de utilizatorii anteriori şi, mai ales, ştii exact cât de va costa şi aproximativ când vei ajunge la destinaţie. Iar ulterior vei putea să notezi singur cât de bun sau prost a fost transportul. Mai mult decât un mijloc de transport ieftin, Bla Bla Car este o experienţă, de aici îi vine şi numele, de la faptul că nu o să stai singur într-un autocar privind pe geam ci vei putea să-ţi faci noi cunoştinţe în timp ce te afli la drum. Descarcă aplicaţia din Google Play sau din iOS Store.

Drum bun!

]]>
http://traiesteieftin.ro/cum-sa-calatoresti-aproape-gratis/feed/ 0
Cum să foloseşti smartphone-ul ca pe un GPS gratuit http://traiesteieftin.ro/cum-sa-folosesti-smartphone-ul-ca-pe-un-gps-gratuit/ http://traiesteieftin.ro/cum-sa-folosesti-smartphone-ul-ca-pe-un-gps-gratuit/#respond Sun, 21 Feb 2016 19:01:28 +0000 http://traiesteieftin.ro/?p=539 Anul acesta GPS-ul – Global Positioning System, sistemul de ghidare coordonat prin satelit – împlineşte 25 de ani. Lansate la preţuri astronomice pe care şi le puteau permite doar profesioniştii, GPS-urile s-au ieftinit treptat, au fost încorporate în smartphone-uri şi chiar au fost înlocuite de sistemele de hărţi care folosesc internetul pentru a ne coordona. Astfel, avem două posibilităţi, fie cumpărăm un GPS (independent […]]]>

Anul acesta GPS-ul – Global Positioning System, sistemul de ghidare coordonat prin satelit – împlineşte 25 de ani. Lansate la preţuri astronomice pe care şi le puteau permite doar profesioniştii, GPS-urile s-au ieftinit treptat, au fost încorporate în smartphone-uri şi chiar au fost înlocuite de sistemele de hărţi care folosesc internetul pentru a ne coordona. Astfel, avem două posibilităţi, fie cumpărăm un GPS (independent sau ca aplicaţie într-un smartphone) fie folosim internetul pentru a ne orienta. Problema apare însă când plecăm afară din ţară,  adică exact când avem mai mare nevoie de direcţionări, iar internetul în roaming este în continuare foarte scump. În aceste momente ideal este să folosim aplicaţiile mobile de orientare însă fără a consuma internet. Soluţia e să descărcăm de acasă (sau de la hotel dacă avem wifi), aplicaţiile şi hărţile de care avem nevoie. Şi vă voi arăta care sunt cele mai convenabile şi cum să le folosiţi.

google.maps harti offline

Maps.me

Aplicaţia mea favorită este maps.me care funcţionează ca un GPS gratuit. Tot ce trebuie să faci este să descarci aplicaţia şi, după, harta ţării sau ţărilor pe care vrei să le vizitezi. Marele avantaj al acestei aplicaţii care foloseşte platforma hărţilor google este că oferă indicaţii de orientare atât cu maşina cât şi pe jos. În plus nu consumă multe resurse. Unicul şi marele său dezavantaj este că nu oferă hărţile tuturor ţărilor aşa că verificaţi înainte de a pleca de acasă pentru a nu avea surprize.

Offline maps

Offline maps face cam acelaşi lucru ca şi maps.me doar că foloseşte pentru orientare hărţile celor de la Open Street şi o face bine. Marele dezavantaj al acestei aplicaţii este faptul că este o mare consumatoare de curent astfel încât dacă sunteţi pe jos nu vă recomand să o folosiţi însă este ideală atunci când mergem cu maşina şi telefonul este conectat la o sursă de curent.

Here

Declarată de germanii de la publicaţia Auto Bild drept aplicaţia anului 2015, Here este un excelent instrument de navigaţie în care nu vă solicită să vă folosiţi internetul. Descărcaţi aplicaţia şi hărţile de acasă sau de la hotel şi o să vă puteţi orienta fără grijă că o să vă pierdeţi.

Waze

Un GPS social, care vă permite să interacţionaţi cu restul participanţilor la trafic, waze este atât de inteligent încât a fost cumpărat de Google. Ceea ce oferă waze este un update constant al elementelor de pe traseu (accidente, porţiuni închise, radare, etc.) trimise de către ceilalţi utilizatori. Când însă doriţi să nu consumaţi internetul, alegeţi traseul de acasă sau de la hotel folosind internetul de acolo pentru a vă încărca hărţile după care opriţi datele şi folosiţi-l ca pe un GPS.

Google Maps

Nu toată lumea ştie dar hărţile de la Google Maps se pot folosi şi în mod offline (fără acces la internet). Pentru a folosi hărţile Google offline trebuie să le descărcaţi în prealabil. De exemplu, dacă vizitaţi Berlinul, dechideţi aplicaţia şi căutaţi Berlin. După, în partea de jos a aplicaţiei, faceţi click pe numele oraşului şi o să vă apară mai multe opţiuni printre care şi descărcarea hărţii. Dezavantajul Google Maps este că nu funcţionează ca un GPS propriu zis şi are o valabilitate de doar câteva săptămâni (harta trebuie reîncărcată după cu actualizările de rigoare), însă este o hartă eficientă şi de încredere.

După ce aţi descărcat aplicaţiile şi hărţile de mai jos opriţi datele pentru a fi siguri că nu îşi fac update-uri şi, evident, porniţi “location” din setările telefonului.

]]>
http://traiesteieftin.ro/cum-sa-folosesti-smartphone-ul-ca-pe-un-gps-gratuit/feed/ 0
Cum să-ţi gestionezi bugetul de mâncare în vacanţă http://traiesteieftin.ro/gestionezi-mancare-vacanta/ http://traiesteieftin.ro/gestionezi-mancare-vacanta/#comments Fri, 17 Oct 2014 18:33:46 +0000 http://traiesteieftin.ro/?p=68 Bani, bani şi iar bani. Mai ales când eşti în vacanţă, cu atât mai mult cu cât eşti într-o ţară străină. Iar dacă avionul şi hotelul le-ai plătit din ţară, marele şi constantul stres rămâne mâncarea. Ca să nu citeşti prima dată rubrica de preţ din meniu restaurantului, ţi-am pregătit o listă cu sfaturi utile pentru a gestiona bugetul de mâncare în vacanţă. […]]]>

Bani, bani şi iar bani. Mai ales când eşti în vacanţă, cu atât mai mult cu cât eşti într-o ţară străină. Iar dacă avionul şi hotelul le-ai plătit din ţară, marele şi constantul stres rămâne mâncarea. Ca să nu citeşti prima dată rubrica de preţ din meniu restaurantului, ţi-am pregătit o listă cu sfaturi utile pentru a gestiona bugetul de mâncare în vacanţă.

După ce ţi-ai ales destinaţia, transportul şi cazarea, fă o scurtă documentare a locului în care o să mergi. Citeşte pe wikipedia sau caută în rubrica de mâncălătorii de pe cevabun.ro. Aşa o să să ştii dinainte la ce fel de mâncare o să te aştepţi. Apoi alege inteligent.

buget-mancare-vacanta

Foloseşte la maxim micul dejun

Dacă ai ales un hotel cu mic dejun sau demi-pensiune, exploatează la maxim ceea ce ai plătit. Fă economii şi mănâncă bine la micul dejun. Ca să nu te trezeşti flămând la ora 11, încearcă să mănânci în ultima parte a micului dejun. Dacă plănuieşti să faci vreo vizită, cere de cu o zi înainte , la recepţie, micul dejun la pachet. Majoritatea hotelurilor oferă acest serviciu. Foloseşte-l!

Gestionează-ţi singur mâncarea

Multe apartamente şi chiar hoteluri (unele denumite apart-hoteluri), pun la dispoziţia turiştilor o chicinetă: o mini-bucătărie. Dotată de regulă cu frigider, aragaz/plită, microunde, tigăi, cratiţe şi alte ustensile, acestea oferă un minim de dotări pentru amatorii de bucătărie. Hostelurile oferă bucătărie comună, în schimb e bine dotată şi de regulă oaspeţii anteriori lasă suficiente mărunţişuri în urmă (ulei, sare, zahăr, ceai) pe care le poţi folosi. Atenţie când faci o astfel de alegere: asigură-te că ai în apropiere surse de aprovizionare (magazine, pieţe, etc.), mai ales dacă nu ai autoturism. Atenţie însă la particularităţile locului. De exemplu, piaţa agroalimentară din Nisa este mobilă şi funcţionează doar dimineaţa sau piaţa din Brugges este o singură zi pe săptămână. Informează-te de acasă asupra acestor aspecte. Mai ales că în pieţe poţi mânca mâncare gata preparată de bună calitate.

Când eşti la Roma…

Când iei masa în oraş, evită pe cât posibil zonele turistice, cu restaurante scumpe şi, de cele mai multe ori, cu mâncare proastă. Fără a merge la periferia oraşelor, alege zonele în care mănâncă localnicii. Acelaşi fel de mâncare îl poți găsi de câteva ori mai ieftin decât în centrul Pragăi sau al Parisului. În plus, se mănâncă chiar mai bine! În Istambul, de exemplu, cele mai bune mâncăruri locale se mănâncă în spatele Moscheii Albastre, în zona atelierelor de croitorie şi pantofărie. Cel mai bun indiciu că un restaurant are un preţ decent pentru locul în care se află este prezenţa localnicilor, lipsa meniurilor în engleză, etc.

Orice restaurant care se respectă oferă un meniu al zilei care include o băutură şi/sau un desert. E ideal să îl încerci pentru că, de obicei, este oferta cea mai economică. Mai ales dacă nu a fost conceput pentru turişti.

Alege, alege, alege

Când eşti în vacanţă, ai de unde alege! Fă-o din timp, pentru ca nu cumva, flămând, să intri în panică în primul restaurant ieşit în cale. Că tot am ajuns aici, poate nici nu ai nevoie de un restaurant. Alege ceva mai modest ca denumire şi număr de feluri de mâncare şi poți să te alegi cu un preţ mai mic. Tratoria (Italia), bistro (Franţa), tasca (în Spania), cantine, oferă mâncare bună la preţuri şi mai bune. Localurile mici, de familie, ţinute chiar de către proprietari, sunt mult mai ieftine faţă de restaurantele centrale care au câţiva chelneri pe tură.

Cheltuie cu stil

Dacă eşti într-un oraş cu tradiţie în a mânca în aer liber, profită de această şansă. În Berlin, în aproape toate parcurile, în oraşele din nordul Statelor Unite, sau în Paris, la doi paşi de Turnul Eiffel, se mănâncă în mod tradiţional în aer liber la prânz, pe bănci, pe pături sau direct pe iarbă! Fă cumpărături şi folosește-le. Caută supermarketurile şi pieţele apropiate şi fă-ți provizii de acolo. Cumpără în special apă, băuturi (răcoritoare, bere, vin, etc.). Cumpără pâine, mezeluri, brânzeturi, sosuri, murături şi fă-ți sandvişuri. Dacă nu ești prea talentaţi la gătit, nu e nicio dramă, poți cumpăra direct din magazin sandvişuri şi chiar supe gata preparate. Iar supe ca gazpacho, servite reci, se pot consuma oriunde şi oricând.

Mănâncă pe stradă

Un adevărat gourmand apreciază tot ceea ce poate să ofere un loc nou. Încearcă mâncarea de pe stradă. Aşa cum la noi găsești la orice oră o şaorma sau un covrig, toate marile oraşe oferă propriile specialităţi pe care le poți consumă din mers, în timp ce vizitezi oraşul, sau stând pe o bancă în parc. Găsești souvlaki în oraşele greceşti, kebab în cele turceşti, cartofi prăjiţi cu sosuri în oraşele belgiene (în Bruxelles, în spatele Bursei, în dreapta, se mănâncă nişte cartofi prăjiţi fabuloşi!), currywurst în Berlin, fish and chips în oraşele englezeşti şi aşa mai departe.

Dacă ai și alte idei, împărtăşește-le cu ceilalţi folosind formularul de comentarii. Pentru mai multe sfaturi despre alegerea restaurantului intră aici.

]]>
http://traiesteieftin.ro/gestionezi-mancare-vacanta/feed/ 1