≡ Menu

Cum să te pregătești pentru examene din timp

Examenele de admitere sau cele specializate pentru a obține diverse certificate necesită timp de pregătire pentru a obține rezultate bune. Pregătirea pentru un examen important implică mai mulți factori:

  • timpul necesar pentru a acumula toate informațiile
  • pregătire cu personal specializat mai ales pentru examenele foarte dificile sau la materii la care avem probleme de randament
  • logistica din timpul examenelor dacă se dau în alt oraș față de cel de reședință.

Programează din timp studiul și cazarea

Să începem cu timpul de care ai nevoie. Dacă examenul are o dată fixă de care știi deja poți începe să îți planifici etapele de studiat. De asemenea, caută din timp cazare dacă ai nevoie să stai o zi sau mai multe în alt oraș. Apelează la rude sau la prieteni dacă stau în orașul în care dai examen, iar dacă nu caută pe net. De exemplu, caută pe Google “cazare ieftină București” dacă vii din provincie la un examen de admitere. Cum examenele de admitere se dau toate în aceeași perioadă, este important să îți cauți cazare din timp ca să poți rezerva ceva la un preț accesibil.

De asemenea, este important să îți dozezi timpul pentru a te pregăti temeinic. Fă un plan de studiu cu temele pe care trebuie să le știi la examen și apucă-te din timp de studiat. Caută resurse suplimentare la bibliotecă sau pe internet: fișe de studiu, exerciții etc.

Meditații: da sau nu?

În România cei mai mulți elevi fac meditații la matematică. Este considerată materia la care atât elevii cât și părinții consideră că este necesar ajutorul unui profesor sau specialist pentru a obține note mari la exemenele importante. Dar este necesar să faci meditații? Răspunsul la acestă întrebare depinde mult de fiecare persoană. Anumite persoane pot studia singure, fără ajutorul unui meditator, inclusiv materii complicate. Dar există și persoane care înțeleg mai greu anumite concepte și care doar la școală, într-o oră normală, nu au timp suficient pentru a pune toate întrebările și a înțelege în profunzime anumite concepte. Pentru aceste persoane, meditațiile sunt excelente tocmai pentru a le permite să ajungă la un nivel competitiv.

La fel și pentru exemenele de specialitate, cum sunt cele de limbi străine pentru a obține certificatele cerute de anumite instituții. Meditațiile ajută mult în acest caz pentru ca viitorul candidat să se familiarizeze cu rigorile examinării, mai mult decât a învăța propriu zis vocabular sau gramatică. De multe ori nu luăm un examen din cauza presiunii sau a faptului că nu înțelegem bine cerințele. Știind din timp ce ne așteaptă, care este baremul după care vom fi punctați, ce secțiuni are examenul ne ajută să oținem un rezultat mult mai bun.

Logistica

Chiar dacă pare ultimul aspect, este important să ajungi la timp la examen și să ai la tine tot ce ai nevoie. Asigură-te că pleci la timp spre centrul de examinare, că ai actele necesare pentru a intra în sală, dar și instrumente de scris și alte elemente cerute de examinatori.

Ultimele noutăți

Băuturi răcoritoare pentru creșterea imunității la sfârșit de vară
Aug 21st, 2024
No Comments

Pe măsură ce vara se apropie de sfârșit și temperaturile

Cum să cumperi rechizite cu buget redus pentru începerea şcolii
Aug 20th, 2024
No Comments

Începutul unui nou an școlar este un moment plin de

Cum ne protejăm de temperaturile extreme de vară?
Jul 24th, 2024
No Comments

Da, vara este cald, ştim cu toţii, dar parcă este

Pantofi comozi, postură bună
Jul 20th, 2024
No Comments

Pantofi: ce tip sunt adecvaţi pentru a evita durerile de

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.