≡ Menu

Toaletele inteligente, noul trend în igiena personală

În Japonia se folosește acest tip de WC de foarte mulți ani, iar trendul a ajuns și în Europa. Există producători europeni care au introdus pe piață modele de toalete inteligente doar că prețul de achiziție este de câteva mii de euro, ceea ce le face puțin accesibile publicului. Dar ce sunt toatelele inteligente și cum putem să ne transformăm toaleta noastră cu un buget redus?

Toaleta inteligentă: ce este?

O toaletă inteligentă este o toaletă care este echipată cu o serie de funcții inovatoare, care îmbunătățesc confortul și igiena. În mod normal, un astfel de WC oferă:

  • Bideu: Această funcție oferă o modalitate de a te spăla în zonele intime. Bideul este un vas care de obicei se pune în băi lângă vasul WC, dar lipsa spațiului duce, de cele mai multe ori, la a renunța la aceast obiect sanitar deși este esențial pentru ingienă.
  • Iluminare: Toaleta poate fi echipată cu o lumină de noapte sau cu un sistem de iluminare ambientală.
  • Căldura: Există varianta de capace WC ce pot fi încălzite pentru un plus de confort.
  • Uscare: Uscătorul de aer poate fi folosit pentru a usca zona intimă după utilizare pentru a nu mai folosi hârtie igienică.
  • Deodorizare: Toaleta poate fi echipată cu un sistem de deodorizare pentru a elimina mirosurile neplăcute.
  • Automatizare: Toaleta poate fi controlată de la distanță sau poate avea funcții automate, cum ar fi autocurățarea sau închiderea automată a capacului.

Cum transformăm toaleta noastră într-una inteligentă?

În primul rând, cam toate modele permit instalarea unui bideu-adaptor. Este o piesă ce se instalează sub capacul de WC și care funcționează ca un bideu. Instalarea este foarte simplă: se desface capacul de WC și se remontează peste piesa de adaptor, iar apoi se racordează la același robinet de apă care alimentează rezervorul de WC. Spre deosebire de un duș care se poate instala, de asemenea, lângă toaletă, acest tip de obiect sanitar permite spălarea zonelor intime fără a face apă peste tot.

Există acest tip de bideuri care au doar apă rece, dar și cu propriul sistem de încălzire cu apă caldă și cu funcție de uscare. În acest caz, vei avea nevoie și de racordarea la sistemul electric.

O altă modificare pe care o poți face cu ușurință este să cumperi un capac de WC cu amortizare, pe care atunci când îl lași jos să coboare singur și să nu poată fi trântit. Ajută mult cu zgomotul dar și cu siguranța celor mici care își pot prinde degetele.

De asemenea, există sisteme cu senzor care pot fi cumpărate cu câteva sute de lei și instalate pentru a acționa rezervorul. Acest tip de sistem are nevoie de racordare la sistemul electric dar, pe termen lung, te scapă de grija de a repara sistemul rezervorului care este primul care se strică.

Lumina este iar un factor important mai ales când mergi la baie noapte și nu vrei să aprinzi toate luminile din baie. Poți instala o bandă led cu senzor de mișcare, poziționată în zona toaletei și care te va ghida de cum deschizi ușa băii.

Ultimele noutăți

Băuturi răcoritoare pentru creșterea imunității la sfârșit de vară
Aug 21st, 2024
No Comments

Pe măsură ce vara se apropie de sfârșit și temperaturile

Cum să cumperi rechizite cu buget redus pentru începerea şcolii
Aug 20th, 2024
No Comments

Începutul unui nou an școlar este un moment plin de

Cum ne protejăm de temperaturile extreme de vară?
Jul 24th, 2024
No Comments

Da, vara este cald, ştim cu toţii, dar parcă este

Pantofi comozi, postură bună
Jul 20th, 2024
No Comments

Pantofi: ce tip sunt adecvaţi pentru a evita durerile de

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.