≡ Menu

Cum să reduci cantitatea de praf din casă

Ţi se pare că tocmai ai făcut curat şi iar e praf peste tot? Este o problemă mare, mai ales în oraşele cu mulţi locuitori şi multă poluare. Iar praful aduce cu sine şi probleme de respiraţie sau de alergii, aşa că iată mai jos câteva recomandări pentru a reduce cantitatea de praf din casă.

Opreşte praful la uşă

Nu eşti în Japonia, dar fă o regulă pentru toţi cei care intră în casă să se descalţe la intrare. Cea mai mare cantitate de praf intră pe talpa pantofilor, iar pentru cei mici este cu adevărat important să se descalţe la intrare pentru că aduc şi noroi sau alte mizerii pe încălţăminte. Pe lângă un preş la intrarea în casă unde să se şteargă pe tălpi, este bine să ai unul în holul casei unde să se descalţe. Şi un raft pentru încălţăminte unde să se aşeze toate perechile de pantofi.

Avantajul este că poţi curăţa atât preşurile şi raftul zilnic şi astfel reduci mult cantitatea de praf din casă. De asemenea, poţi pune preşuri la intrarea în camere pe care să le scuturi afară în fiecare zi.

Aspiră cum scrie la carte

Cu aspiratorul este mai uşor să aduni praful din casă pentru că nu îl “ridici” la fel de mult ca atunci când dai cu mătura. Dar este foarte imporant ca aspiratorul să fie curat şi filtrul (dacă are) să fie schimbat conform indicaţiilor producătorului tocmai pentru a nu împrăştia praful prin casă. Reomandabil este să ai un aspirator cu apă pentru că praful va fi mai uşor de adunat. Nu uita să aspiri pereţii şi tavanul pentru că, chiar dacă nu este foarte vizibil, praful se adună în cantităţi considerabile pe aceste suprafeţe, mai ales dacă ai ceva relief – forme din ipsos, decoruri din vopsea etc.

Ai grijă de perdele şi lenjerii

Textilele strâng praful mai mult ca alte suprafeţe aşa că trebuie curăţate des. În primul rând, dacă vrei să le scuturi, nu uita să faci asta afară. Le poţi aspira mai ales dacă ai un aspirator special cu apă. Dar cel mai bine este să le speli cât mai des. Lenjeriile de pat, în funcţie de anotimp, trebuie schimbate săptămânal sau chiar la câteva zile (vara). Când le schimbi, aspira salteaua, pernele cu puf, pernele de decor şi pilota. Nu uita să aspiri toată zona de sub pat, de sub noptiere (dacă ai în cameră).

Alte recomandări

  • Ideal este ca aerul din cameră să nu fie excesiv de uscat aşa că poţi folosi un umidificator. Cu cât aerul este mai uscat, cu atât mai mult praf va fi în casă.
  • Când ştergi praful, foloseşte o lavetă umezită pentru a nu-l ridica de pe mobilă. Şi scapă de lucrurile care nu sunt necesare de pe rafturi şi de pe dulapuri pentru a putea curăţa uşor şi rapid.
  • Înlocuieşte covoarele foarte vechi.
  • Dacă ai animale de companie, curăţă-le afară (pe terasă, pe balcon) sau dacă nu există o zonă exterioară, foloseşte folie de protecţie pentru a ţine cât mai compactă zona cu păr şi praf.

Comments on this entry are closed.

  • Foarte bune sfaturile, big like pentru articol!

  • Multumesc mult pentru link-uri!

Ultimele noutăți

Fotografii profesionale pentru cariera ta
Mar 26th, 2024
No Comments

Imaginea profesională este esențială în construirea unei cariere de succes,

Alimentația la copii și prevenirea rahitismului
Mar 25th, 2024
No Comments

Rahitismul este o afecțiune osoasă caracterizată de o demineralizare și

Cum să-ți organizezi actele în casă ca să nu le pierzi niciodată
Mar 24th, 2024
No Comments

Organizarea documentelor importante poate fi o sarcină descurajantă, dar este

Deschiderea unui magazin online: Ghid complet
Mar 22nd, 2024
No Comments

Visul de a-ți crea propriul magazin online poate fi o

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.