≡ Menu

Vine vara, bine-mi pare

Cred că toţi ne amintim cântecelul cu vine vara, bine-mi pare pentru că vara este anotimpul preferat al multora, inclusiv al meu. E anotimpul de vacanțe pline de aventuri și momente de neuitat, de mers la bunici sau la mare cu prietenii, de îndrăgostit şi de trăit, de experimentat. Fie că ești copil sau adult, zilele călduroase și nopțile lungi de vară sunt perfecte pentru a crea amintiri, de a descoperi prieteni, de a petrece mai mult timp cu familia. Vara este o călătorie, până la urmă, un drum pe care îl împărtăşim cu cei care ne însoţesc. Aşa că fă-ţi bagajele şi descoperă vara! Chiar dacă mergi la primul prieten din oraşul vecin sau la părinţi sau la bunici. Mergi oriunde!

Când îmi amintesc de verile trecute, mă gândesc la momentele petrecute alături de familia mea și cum fiecare vacanță a fost unică în felul ei. Într-o astfel de vacanță, am ajuns inevitabil la mare. Şi chiar dacă îmi amintesc de plimbările pe plajă, de stat în apă și de castele de nisip, ceea ce a făcut acea vacanță cu adevărat specială au fost serile petrecute împreună, când ne așezam pe terasă și îmi găseam timp să scriu câteva randuri pentru fiica mea în jurnal. Era un mod prin care îmi doream să îşi poată aminti şi ea acele momente atât de dragi mie. Şi an de an am păstrat acest obicei ca, mai apoi, când a crescut să poată citi despre călătoriile noastre, aşa cum le percepusem eu, despre prietenii din copilărie pe care adesea îi uităm pentru că, pe măsură ce trec anii, prieteniile se schimbă și evoluează.

Şi aşa am ajuns să citim împreună jurnalul meu din vara în care ea tocmai împlinise zece ani. Şi descoperise zodiile. Şi în excursia în Bucegi în care am mers cu mai mulţi prieteni, ea le-a pregătit tuturor cadouri în funcţie de zodie. Şi despre furtuna care ne-a prins înainte să ajungem la cabană şi sperietura cu Max, câinele nostru, pe care nu îl mai găseam. Toate amintirile de vară ne unesc acum mai mult ca oricând.

Şi cum e vară iar, ne facem alte planuri de plecat. Pentru că vara este o călătorie, pentru mine din ce în ce mai scurtă dar pentru ea din ce în ce mai aventuroasă. Iar să pot călători împreună, chiar şi numai câteva zile, mă umple de fericire şi mă pregăteşte pentru alte şi alte amintiri. Atât cât se mai poate, atât cât mai pot.

Ţi-ai făcut bagajele?

Ultimele noutăți

Vine vara, bine-mi pare
Jun 26th, 2024
No Comments

Cred că toţi ne amintim cântecelul cu vine vara, bine-mi

3 Reţete delicioase pentru sănătatea intimă
Jun 24th, 2024
No Comments

Sănătatea intimă a femeilor este un aspect esențial al calității

Alergia la nichel: ce este și cum afectează purtatul de bijuterii
Jun 21st, 2024
No Comments

Alergia la nichel este una dintre cele mai frecvente forme

Înghețată rapidă de ciocolată cu avocado și caju
May 29th, 2024
No Comments

O rețetă atât de simplu de făcut că te și

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.