Fie că este vorba de o vacanţă sau de o vizită la părinţi sau bunici, călătoritul poate fi stresant dacă nu eşti bine pregătit/ă şi, mai ales, dacă ai o familie numeroasă sau călătoreşti pentru prima dată cu copiii. Dar poate fi o experienţă minunată de care să îţi aminteşti cu drag dacă te pregăteşti bine din timp. Mai mult, poţi reduce din costuri dacă ai în vedere ghidul nostru de mai jos.
Una din cele mai bune perioade de călătorit cu copilul, din punct de vedere al costurilor, este până la împlinirea vârstei de 2 ani, mai ales pe trasee mai scurte (între 2 şi 4 ore).
Până la împlinirea vârstei de 2 ani copiii pot călători fără a plăti bilet (sau plătesc o foarte mică parte) cu avionul, ferry-ul sau trenul. De asemenea, nu se percep taxe suplimentare în camera de hotel şi multe hoteluri pun la dispoziţia părinţilor pătuţ pentru bebeluşi şi copiii de până la 2 ani fără costuri suplimentare. La cumpărarea biletelor de avion este recomandat să întrebi ce intră în preţ şi ce se poate lua la bord atunci când ai un copil mic (care nu a împlinit încă 2 ani):
- apă şi lapte (de obicei nu se poate trece de controlul de securitate cu lichide, dar pentru bebeluşi se acceptă)
- pompa de sân (dacă e zborul lung şi dacă mama are nevoie de ea pe durata zborului)
- scaunul de maşină “scoică” şi căruciorul
- medicamente (dacă este cazul)
Majoritatea companiilor aeriene acceptă să iei cu tine la bord toate articolele menţionate fără costuri suplimentare. Un alt avantaj este îmbarcarea prioritară, tot fără costuri suplimentare, a familiilor cu copii mici. Dezavantajul apare la partea de bagaje pentru că ai de luat multe lucruri şi pare copleşitor, mai ales la prima călătorie: haine din belşug, scutece, monitor, suzete şi biberoane, etc. Dar cu o planificare bună, poţi călători suficient de lejer, mai ales dacă nu stai mai mult de o săptămână.
După împlinirea vârstei de 2 ani, copiii vor primi loc în avion ceea ce înseamnă că se va percepe un bilet pentru fiecare copil, dar care costă mai puţin decât biletul normal. Anumite companii percep preţuri mai mici pentru copii de până la 12 ani, altele de până la 14 ani. Trebuie să verifici cu atenţie condiţiile la cumpărarea biletelor. În ceea ce priveşte hotelurile, fiecare lanţ hotelier are regulile proprii despre numărul maxim de persoane (adulţi şi copii) pentru fiecare cameră. În general, copiii care nu au împlinit 7 ani la terminarea sejurului în hotel nu plătesc taxă suplimentară dacă dorm cu părinţii, dar evident nu se acceptă mai mult de 2 copii per cameră. Există şi hoteluri cu camere speciale pentru familii (aşa numite “hoteluri cu apartamente”) care permit cazarea unui număr superior de adulţi şi copii. Pentru familiile cu mulţi copii este mai avantajoasă cazarea în regim Airbnb sau închirierea de apartamente sau case prin Booking.com pentru că preţul per persoană este mai redus.
Un alt aspect important este plata biletelor de intrare pentru muzee, parcuri de atracţii şi alte activităţi. Aici nu există o regulă generală, ci fiecare instituţie sau obiectiv turistic decide ce tarif percepe pentru copii. În funcţie de destinaţie, verifică înainte preţurile şi condiţiile pentru că uneori există reduceri dacă achizionezi biletele pe internet sau dacă alegi o anumită zi a săptămânii.
Câteva exemple (verificate în mai 2019):
- Muzeul Luvru (Paris): nu se plăteşte intrare până la împlinirea vârstei de 18 ani
- Turnul Eiffel (Paris): nu se plăteşte intrare pentru copiii de până la 4 ani, se plăteşte bilet redus pentru copiii cu vârste între 4 şi 11 ani)
- Muzeul Prado (Madrid): nu se plăteşte intrare de luni pănă sâmbătă în orarul 18:00 – 20:00 şi nici duminică şi zile libere între 17:00 şi 19:00, iar copiii plătesc bilet redus cu 50% din tariful normal.
- London Eye : preţ redus pentru copii (24 lire vs. 30 lire preţ bilet normal)
Ideal este să planifici ce vrei să vezi în funcţie de destinaţie pentru că existe oraşe care oferă carduri turistice ce includ biletele de transport în comun şi anumite intrări la muzee şi alte atracţii, dar şi reduceri pentru familii (aşa numitele family pack ce oferă un preţ mai bun per persoană).