≡ Menu

Cum să te muţi la ţară

Multora dintre noi, cei care am avut o legătură cât de mică cu satul şi natura, care am copilărit sau măcar ne-am petrecut vacanţele departe de viaţa şi agitaţia oraşelor, ne surâde la un moment dat ideea de a ne muta înapoi la ţară. Dar e oare o soluţie viabilă sau mai degrabă o nostalgie, asociată de amintirile noastre din copilărie?

Cunosc oameni foarte preacauţi care plănuiesc de ani de zile o mutare pe care probabil nu o vor face niciodată la fel ca şi cum cunosc alţii mai impulsivi, care s-au mutat, s-au lovit de greutăţi neprevăzute, de lipsa prietenilor şi a confortului iar acum regretă. O astfel de decizie e ca o tăietură în tâmplărie, măsori de câteva şi tai o singură dată. Astfel că azi îţi vom face o listă cu lucrurile pe care ar trebui să le ai în considerare înainte de a lua o astfel de decizie. Iar apoi calculele le faci tu şi analizezi punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi riscurile.

De ce te muţi

În primul rând trebuie să-ţi răspunzi onest la această întrebare. De ce te muţi? Eşti forţat de împrejurări, de viaţa scumpă din oraş, de lipsa spaţiului locativ, de poluarea care te îmbolnăveşte? Ai primit repartizare la şcoala, dispensarul sau parohia din sat? Pentru că toate acestea sunt necesităţi, lucruri care te împing de la spate să o faci, nu un moft. Şi din nevoie vine plăcerea. Pare o nuanţă, dar dacă eşti nevoit să o faci şi nu vrei să te muţi pentru că ai în faţă o imagine idilică, din vreo fotografie ca cea de mai sus, e foarte probabil să te adaptezi mult mai uşor, să treci peste lucrurile cu care erai obişnuit în oraş şi să te bucuri de ceea ce găseşti în sat. Sigur, te poţi muta şi din plăcere, să ai proiecţia unui viitor mai bun şi mai simplu, pentru tine şi copiii tăi, dar în cazul ăsta trebuie să ai o imagine cât mai corectă a ceea ce te aşteaptă, mai ales dacă ai trăit mulţi ani exclusiv în oraş.

Din ce trăieşti

Dacă nu cumva eşti în fericita situaţie în care ai o pensie, sau altă sursă de venit sigură şi stabilă, care să-ţi acopere toate necesităţile, sau eşti un scriitor de succes care poate să-şi permită luxul de a se deplasa în oraş doar pentru a-şi duce manuscrisul la editură, trebuie să te gândeşti din ce vei trăi exact. Sigur, casele la ţară sunt mai ieftine, cheltuielile mai mici, o bucată de pământ îţi aduce câte ceva în bucătărie, la fel ca trei găini şi două capre. Dar cheltuieli există, până şi grădina are nevoie de seminţe şi de scule, mai ales când începi de jos, iar găinile şi caprele au şi ele necesităţi deloc suprinzătoare dar pe care nu le poţi ignora. Astfel, trebuie să-ţi pregăteşti bine paşii înainte de a te muta. Dacă lucrezi în IT sau ai loc de muncă online, ai nevoie de un internet bun, dacă te gândeşti să faci naveta, trebuie să te gândeşti la drum, timp, şcoala copiilor, dacă încăpeţi toţi într-o Dacie Duster sau aveţi nevoie de două maşini pentru a sincroniza necesităţile tuturor. Şi aici vin celelalte două întrebări. Unde te muţi şi cu cine.

Unde te muţi

Dacă nu cumva eşti deja repartizat undeva şi nu poţi alege singur, sau nu eşti legat de un loc de muncă, ideal e să te muţi undeva aproape de un oraş, până într-o oră distanţă, pentru a avea acces la serviciile medicale, şcolare şi aşa mai departe. Există sate frumoase peste tot, în jurul Sibiului sau Braşovului dacă preferi muntele, pe lângă Iaşi sau Cluj, dacă îţi plac dealurile, pe lângă Bucureşti sau Timişoara, dacă eşti mai de câmpie, pe lângă Constanţa dacă îţi place marea. Nu există un loc perfect, ideal e să fie într-o zonă cât de cât cunoscută, în care să te simţi familiar şi să te poţi adapta mai uşor obiceiurilor locului, pentru că într-un sat, mai mult decât într-un oraş, oamenii chiar sfinţesc (sau nu) locul. Sigur, cu cât mai aproape de oraş, cu atât mai scump şi cu atât mai puţin sat, cu cât mai departe şi mai izolat, cu atât preţurile sunt mai mici, dar poate şi utilităţile lipsesc, şoseaua lipsă şi accesul dificil, semnalul de mobil scârţie şi şcoala copiilor e doar în satul vecin. De aceea e important să alegi în funcţie de cu cine te muţi.

Cu cine te muţi

De fapt, cu asta trebuie să începem probabil. Pentru că, dacă nu cumva plănuieşti să te muţi singur, trebuie să acorzi fooooarte mare atenţie cu cine te vei muta. Pentru că nu toate cuplurile (na, deja am presupus că nu te muţi cu un prieten sau o rudă, dar problemele sunt aceleaşi) rezistă la presiunea unei astfel de mutări. Nu toţi din familie au aceeaşi toleranţă la lipsa de confort, rezistenţă la alergii, chef să meargă kilometri în fiecare zi, răbdare să caute semnalul la telefon, nervi să vorbească cu ţăranii din jur. Sigur, viaţa la sat nu mai e ce era, şi în multe sate soluţiile contemporane au transformat confortul unei case la standarde de oraş. Dacă ai curent şi acces la pânza freatică ai deja punctul de plecare, dacă ai şi canalizare şi tv-internet, nici n-o să simţi că te-ai mutat la ţară. Dar important e ca toţi membrii familiei să-şi dorească acelaşi lucru. Toţi să fie fericiţi. Nu doar de casă ci şi de accesul la locul de muncă, de şcoală şi aşa mai departe. Pentru că dacă ai copii, nu uita să ai în calcul şi nevoile lor. Inclusiv de prieteni. Aşa cum o să ai şi tu nevoie de unii. De aceea, când te muţi, poţi lua în calcul să o faci într-o zonă unde deja ai cunoscuţi sau o să vină alţii dar, nu o face doar pentru ei! Fă-o pentru tine. Dacă toate răspunsurile la întrebările de mai sus îţi dau o medie pozitivă, eu te încurajez să o faci. Pentru că oricâte griji ai avea, cel puţin la început, răspunde la o singură întrebare: câţi ţărani stresaţi cunoşti? Pentru că în pământul satului se regăseşte Mycobacterium vaccae, o bacterie care e dovedit ştiinţific că combate stresul şi multe din celelalte boli ale oraşului.


Ultimele noutăți

Băuturi răcoritoare pentru creșterea imunității la sfârșit de vară
Aug 21st, 2024
No Comments

Pe măsură ce vara se apropie de sfârșit și temperaturile

Cum să cumperi rechizite cu buget redus pentru începerea şcolii
Aug 20th, 2024
No Comments

Începutul unui nou an școlar este un moment plin de

Cum ne protejăm de temperaturile extreme de vară?
Jul 24th, 2024
No Comments

Da, vara este cald, ştim cu toţii, dar parcă este

Pantofi comozi, postură bună
Jul 20th, 2024
No Comments

Pantofi: ce tip sunt adecvaţi pentru a evita durerile de

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.