≡ Menu

Gabriel

Cum să te muţi la ţară

Cum să te muţi la ţară

Multora dintre noi, cei care am avut o legătură cât de mică cu satul şi natura, care am copilărit sau măcar ne-am petrecut vacanţele departe de viaţa şi agitaţia oraşelor, ne surâde la un moment dat ideea de a ne muta înapoi la ţară. Dar e oare o soluţie viabilă sau mai degrabă o nostalgie, asociată de amintirile noastre din copilărie? Cunosc oameni [...]

Cele mai valoroase 10 lichide din lume

Cele mai valoroase 10 lichide din lume

Un top curios, alcătuit de cei de la ScienceABC, pune împreună cele mai valoroase lichide din lume, în funcţie de preţul în dolari pe litru. Pe listă sunt lichide ca mercurul, fapt ce nu ne surprinde prea mult, dar găsim şi altele la care nu ne-am fi gândit că sunt atât de valoroase. Iată mai jos topul celor mai valoroase 10 lichide din [...]

Remedii pentru durerea cronică de spate

Remedii pentru durerea cronică de spate

Din ce în ce mai multe persoane suferă de durere cronică de spate, în special în zona lombară iar cauzele pot fi multiple de la sedentarism, vârstă, afecţiuni ale vertebrelor etc. Consecinţele durerii cronice nu se lasă aşteptate şi apar insomnia, atrofierea musculară, creşterea în greutate, senzaţie de irascibilitate iar lista poate continua. Cum putem atenua durerea cronică de spate fără să abuzăm [...]

Laptop nou sau recondiţionat?

Laptop nou sau recondiţionat?

Suntem atât de obişnuiţi să ne cumpărăm lucruri noi şi ultimul model din tot ce apare încât doar lipsa de buget ne mai poate opri. Ce faci când ai nevoie de un laptop sau chiar de un server şi nu ai suficienţi bani pentru a cumpăra unul nou? Culmea este că majoritatea preferă să facă un credit de consum înainte de a se [...]

Ce costuri presupune un câine?

Ce costuri presupune un câine?

Multe persoane se gândesc la un animal de companie mai ales dacă în familia respectivă sunt şi copii. Dacă luaţi deja în calcul să măriţi familia cu un prieten blănos dar nu ştiţi care ar fi costurile pe care le presupune, vă oferim mai jos un ghid orientativ pentru a putea face mai uşor calculele. Ceea ce este foarte important este să aveţi [...]

3 băuturi răcoroase pentru micul dejun

3 băuturi răcoroase pentru micul dejun

Chiar dacă nu pentru toţi micul dejun este masa zilei, este ideal să îţi începi ziua cu ceva proaspăt şi răcoros mai ales în aceste dimineţi călduroase de vară. Aşa că am pregătit 3 idei de cocktailuri răcoroase, speciale pentru micul dejun pe care le poţi pregăti foarte rapid, iar dacă nu ai timp să le bei acasă, le poţi lua cu tine [...]

5 exerciţii de bază, de făcut în fiecare zi

5 exerciţii de bază, de făcut în fiecare zi

Te poţi menţine în formă fără abonamente scumpe la sală sau aparate complicate. Aşa cum am mai scris şi cu altă ocazie, poţi face sport în fiecare zi la tine acasă pentru a-ţi păstra corpul tonificat. Ai nevoie de doar 15 minute în care să faci câteva serii din cele 5 exerciţii de bază. Pregătirea Pregăteşte un spaţiu în care te poţi mişca [...]

Idei de decor cu lumini

Idei de decor cu lumini

Luminile ca decor se folosesc din ce în ce mai des pentru a accentua un anumit element din apartament. Mai ales pentru spaţiile mici, luminile bine folosite pot aduce o mare diferenţă în decor şi atmosferă. La fel cum folosim oglinzi pentru a da senzaţia de amplu sau înlocuim un calorifer cu panouri radiante în spaţiile foarte mici, tot aşa putem apela la [...]

Ce altceva mai poţi face cu imprimanta de acasă

Ce altceva mai poţi face cu imprimanta de acasă

Dacă ţi-ai cumpărat o imprimantă şi o foloseşti doar din când în când, e timpul să ştergi praful de pe ea şi să o pui la treabă. Pe lângă documentele pe care le poţi tipări, o poţi folosi şi la alte proiecte. Iar dacă modelul pe care îl ai îţi permite să foloseşti şi hârtie mai groasă (cartonată, de exemplu), vei şi avea [...]

De ce e important să facem sport

De ce e important să facem sport

Sportul este foarte important pentru organism. Ajută la reglarea metabolismului, la obţinerea unei greutăţi normale – nu doar ca număr de kilograme ci şi ca procent de masă grasă vs masă musculară. Mişcarea ne ajută la eliminarea stresului, a îmbunătăţirii tonusului general, a atenţiei şi a vitezei de reacţie. Pe scurt, sportul este cel mai bun medicament pentru un corp sănătos pentru că [...]

Ultimele noutăți

Supă cremă de linte cu spanac și semințe de chia
Feb 25th, 2024
No Comments

O dietă bogată în nutrienţi este esenţială pentru a ne

Calendarul Laboral 2024: zile libere și oportunități de relaxare
Feb 23rd, 2024
No Comments

În România, în 2024, avem 17 zile libere declarate prin

Pomicultura: Cultivarea deliciilor din grădina proprie
Feb 21st, 2024
No Comments

Agricultura, mai ales pomicultura, are un farmec aparte. A cultiva

Cadouri personalizate: Cum să oferi un cadou unic și memorabil
Feb 19th, 2024
No Comments

Alegerea cadoului perfect pentru cei dragi poate fi o provocare.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.