≡ Menu

La ce (altceva) folosim maşina de pâine

Invenţie de data relativ recentă, maşina de pâine se bucură de ceva popularitate, în special în rândul celor care vor să gătească acasă mai mult şi mai sănătos. Însă, majoritatea cumpărătorilor o uită în cele din urmă în vreun dulap, pentru că nu mai au timp şi chef să facă pâine, pentru că pâinea rămâne cu găuri de la paletele de frământat, pentru că deşi e simplu să faci pâine, după trebuie să o speli şi tot aşa. Dacă ai intrat aici întrebându-te dacă merită să-ţi cumperi una, probabil că deja te-ai răzgândit. Dar nu te grăbi. Nici tu şi nici cei care au deja una şi li se pare că au făcut o investiţie inutilă, pentru că pe lângă evidentele ei utilizări, maşina de pâine se poate transforma într-un mic robot de bucătărie care să muncească în locul dumneavoastră. Totul e să ştii să o pui la treabă. Pentru că funcţiile unei maşini de făcut pâine –  de încălzit, amestecat şi contabilizat timpul- se pot folosi pentru mult mai mult decât pentru a face o pâine.

1.Pâine.
Dacă deja ţi-ai cumpărat o maşină de pâine, evident că deja o foloseşti pentru a face pâine. Dacă însă te enervează, la fel ca pe mine, urmele lăsate de paletele de frământat în pâine, foloseşte maşina doar pentru a frământa şi dospi aluatul. Apoi scoate aluatul, bagă-l într-o tavă şi dă-l la cupotor. Nu uita să speli maşina imediat sau măcar să laşi cuva la înmuiat, aluatul proaspăt se spală mult mai uşor.

2. Cozonaci
Sincer, oricât de mult îmi plac cozonacii, mi se pare că se munceşte prea mult la ei. Şi mai sunt şi foarte scumpi. De aceea îţi propun să faci aluatul la maşina de pâine. E mai ieftin şi mai rapid. În plus iese garantat. Uite aici reţeta pe care am învăţat-o de la o moldoveancă adevărată, se ştie doar că ele fac cei mai buni cozonaci. În plus ai şi un film ca să nu dai greş. Reţeta aici.

3. Gogoşi
Recunoaşte că îţi plac gogoşile dar îţi e lene să le faci. Sau poate crezi că sunt cine ştie ce filosofie. Nici vorbă! Dacă ai maşină de pâine, pune-o să-ţi frământe şi dospească aluatul. O să ai o surpriză plăcută. Reţeta de gogoşi o găseşti aici.

4. Brânzoaice
Poate le ştii ca brânzoaice sau brânzoici (la fel ca mine) sau ca poale în brâu. Oricum ar fi, aceste plăcinţele au altă poveste de când cu maşina de pâine. Pune ingredientele de aluat în ea, fă aluatul, lasă-l să dospească apoi continua reţeta de aici.

5. Rulouri cu nucă sau scorţişoară
Cu nucă sau scorţişoară, rulourile astea sunt în fond un aluat de cozonac bine dospit ca să fie pufos, umplut după preferinţe. Aşa că fie că ai crescut cu cuiburile de viespi (aşa se numeau înainte de 1990) sau ai descoperit direct cinnamon buns, poţi să le faci singur la tine acasă. Aici ai reţeta de rulouri cu scoţişoară iar aici sunt cele cu nucă.

6. Plăcinte ardeleneşti
Făcute practic dintr-un aluat de pâine, plăcintele ardeleneşti sunt uşor de făcut în maşina de pâine, indiferent dacă urmează să le umpleţi cu brânză, varză călită, cartofi sau chiar carne sau cu o umplutură dulce de tipul merelor. Reţeta aluatului e aceeaşi şi o găşiţi aici.

7. Aluat de pizza
Dacă poţi face un aluat de pâine, evident că poţi să faci şi un aluat de pizza în această maşină. Poţi face mai mult şi să îl păstrezi câteva zile la frigider sau chiar în congelator pentru o perioadă de timp mai lungă. Reţeta e aici.

8. Gemuri
Gemurile sunt printre puţinele reţete (alături de pâine) pe care le dau producătorii acestor maşini. Folosiţi cu încredere. Singura observaţie este să nu puneţi ingrediente tari şi mari în cuvă, vor bloca paletele de frământat sau, în cel mai bun caz, vor zgâria teflonul. Vă spune unul care a păţit-o cu o dulceaţa de gutui. Puteţi începe cu ceva uşor, cum e un gem de portocale. E ideală pentru a face gemuri instant din resturile de fructe.

9. Ketchup 
Poate nu e primul lucru la care te gândeşti când vezi o maşină de pâine, dar ketchup-ul e foarte uşor de făcut în maşina de pâine. Pune toate ingredientele şi lasă maşina să lucreze. Reţeta o ai aici.

10. Risotto 
Ce e bun dar trebuie amestecat tot timpul? Exact, risotto. Pentru că maniera lui de a se găti, prin adaos treptat de lichid (supă) în timp ce amestecăm pe foc, necesită atenţie şi răbdare, de ce nu i-am încredinţa această sarcină maşinii de făcut pâine care chiar la asta se princepe, găteşte şi amestecă fără să se plictisească. Sotaţi ingredientele, adăugaţi orezul şi turnaţi treptat supa până când bobul de orez ajunge la consistenţa dorită. Poţi începe cu un risotto milanez.

11. Sos bolognese
Sosul de paste bolognese se remarcă prin timpul lung necesar tomatelor pentru a găti carnea. De acum poţi lăsa maşina de pâine să-l amestece până ajunge la calitatea dorită. O versiune de reţetă găseşti aici.

12. Dulce de leche 
O dulceaţă de lapte din familia caramelului, foarte populară în Argentina, dulce de leche este exact genul de lucru de care ţi-a spus medicul să te fereşti pentru că este prea bun şi creează dependenţă. Aproape. Singurul lucru care te ţinea departe de el era faptul că îţi lua mult prea mult timp de amestecat pentru a avea răbdare să-l găteşti. Atunci lasă maşina de pâine să o facă. Pune laptele şi zahărul la treabă. Ai grijă să nu dea în foc. Pardon, în maşină.

Cam astea au fost câteva sugestii pentru a privi cu alţi ochi maşina de pâine ce se prăfuieşte în dulap. Sigur, mai sunt multe altele de făcut în ea, practic aproape orice aluat cu drojdie sau maia care are nevoie de dospire. Mai puteţi găti în ea terciuri, grişuri sau mămăligi. Dar pentru unele lucruri pur şi simplu nu prea merită să murdărim maşina pentru cele câteva minute de amestecat într-o cratiţă. În schimb, dacă aveţi nevoie de cineva să stea lângă foc şi să amestece minute în şir, amintiţi-vă de ea.

 

 

Comments on this entry are closed.

  • masina pt aluat

Ultimele noutăți

Supă cremă de linte cu spanac și semințe de chia
Feb 25th, 2024
No Comments

O dietă bogată în nutrienţi este esenţială pentru a ne

Calendarul Laboral 2024: zile libere și oportunități de relaxare
Feb 23rd, 2024
No Comments

În România, în 2024, avem 17 zile libere declarate prin

Pomicultura: Cultivarea deliciilor din grădina proprie
Feb 21st, 2024
No Comments

Agricultura, mai ales pomicultura, are un farmec aparte. A cultiva

Cadouri personalizate: Cum să oferi un cadou unic și memorabil
Feb 19th, 2024
No Comments

Alegerea cadoului perfect pentru cei dragi poate fi o provocare.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.