≡ Menu

Reciclarea şi economiile

Avem din ce în ce mai multe lucruri şi nu ne oprim din cumpărat. Dar uneori trebuie să ne întrebăm dacă obiectul pe care suntem gata să îl cumpărăm este chiar necesar. Înainte de a-l cumpăra răspunde la cele 3 întrebări de mai jos ca să ştii dacă chiar ai nevoie de el:

  • Cât de des îl vei folosi?
  • Îl poţi construi tu din materiale reciclate?
  • Poţi strânge banii de care ai nevoie pentru acest obiect vânzând ceva de care nu mai ai nevoie?

Dacă vrei să faci economii şi să te încadrezi în bugetul lunar pe care ţi l-ai propus şi pe care ţi-l poţi permite, evită să faci cumpărături de impuls. Mai mult, evitând să cumperi un alt obiect, poţi căuta să reciclezi ce ai deja în casă. Sau să vinzi lucrurile de care nu mai ai nevoie şi să strângi bani pe care îi poţi redirecţiona către alte proiecte.

Recondiţionarea obiectelor vechi

Am mai scris articole despre ce poţi face cu anumite obiecte din casă de care nu mai ai nevoie şi cum le poţi recondiţiona. Practic, poţi folosi aproape orice ce ai la îndemână dacă găseşti un tutorial bun. De la decoraţiuni la mici piese de mobilier, de la bijuterii la haine, orice se poate recondiţiona şi refolosi. Iată mai jos câteva idei de a refolosi materiale şi obiecte pe care nu le mai foloseşti:

  • Tricourile: sunt cele care se învechesc cel mai repede prin spălările repetate. Se pot refolosi ca sacoşe de cumpărături (se taie mânecile care vor deveni mânerele şi se coase zona de la bază), se pot revopsi sau picta manual pentru a le refolosi ca haine, se pot folosi ca lavete de curăţat.
  • Şosetele: mereu ne procopsim cu câte o şosetă fără pereche. Şosetele se pot folosi ca săculeţi pentru a păstra obiecte mici (piese de joc, bile,e tc), se pot folosi ca săculeţi de încălzit pentru durerile lombare (se umplu cu sare grunjoasă sau cereale, se încălzesc bine în cuptor şi se aplică în zonele dureroase), se pot folosi ca lavete de şters praful în zone greu accesibile (ventilatoare, storuri, etc).
  • Jucării: piesele mici (Lego, maşinuţe sau jucării de plastic) poti fi vopsite într-o singură culoare şi folosite ca ramă de tablou sau de oglindă. Tot cu resturi de jucării poţi face un ceas de perete, să decorezi un cuier sau o cutie în care să ţii cheile.
  • Lămpi: poţi recondiţiona aproape orice obiect vechi într-o lampă la care vei cumpăra doar becul şi cablul de alimentare. Găseşti multe tutoriale pe internet şi cu puţină imaginaţie îţi poţi face un obiect unic.
  • Vaze: borcane şi sticle pe care le speli şi le cureţi de etichete pot fi oricând o vază interesantă de decorat masa sau fereastra. Le poţi decora cu sfori colorate, le poţi picta sau poţi lipi cu silicon diverse decoraţiuni mici pe care le ai prin casă.

Chiar dacă nu par economii importante, toate obiectele reciclate şi refolosite într-o casă ajută la bugetul anual foarte mult. Poţi refolosi cartonul din rulourile de hârtie igienică pentru a-ţi organiza cablurile de la diverse aparate electronice şi poţi păstra hârtiile de la pachetele de unt (într-un vas închis în frigider) pentru a unge tăvile când faci prăjituri la cuptor.

Iar obiectele pe care le poţi face din ce ai prin casă, dacă nu îţi trebuie ţie le poţi vinde.

Vânzarea materialelor reciclate

Ai multe cutii de carton? Strânge-le pentru a nu-ţi ocupa mult spaţiu şi vinde-le. Există firme care cumpără carton la kilogram (le poţi găsi pe Facebook sau pe paginile de vânzări la mâna a doua) şi persoane fizice care vor să cumpere cutii de carton mai ieftine ca cele din magazin.

La fel poţi proceda cu uleiul uzat. Asigură-te că strângi o cantitate mai mare în sticle de plastic bine închise şi contactează cu firmele care cumpără ulei uzat.

Pentru aparatele electronice şi electrocasnice verifică dacă magazinele sau chiar producătorul au programe de buy-back: tu duci aparatul vechi şi primeşti o reducere la cel nou. Multe din componentele aparatelor electronice sunt foarte căutate pe piaţa de materiale reciclate.

Chiar dacă nu vorbim aici de sume mari de bani, sunt bani pe care îi câştigi nu îi cheltui. Şi te asiguri că reciclezi cu adevărat.

____________________________________________________

Surse foto: Pinterest.com

0 comments… add one

Leave a Comment

Ultimele noutăți

5 gadgeturi care nu mai sunt un lux
Oct 24th, 2020
No Comments

Când în urmă cu 15 ani mi-a cumpărat soţia un

Cum să îţi ţii ordine în hârtii
Oct 22nd, 2020
No Comments

Una din principalele surse de dezordine în casele noastre provine

Cum să te simţi confortabil acasă
Oct 21st, 2020
No Comments

Chiar dacă sună a non-sens, nu e întodeauna simplu să

În ce ţări se citeşte cel mai mult
Oct 20th, 2020
No Comments

Cititul este una din activităţile care ne îmbogăţesc cel mai

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.