≡ Menu

Cum să creşti ciuperci acasă

Producerea ciupercilor acasă e relativ simplă, distractivă şi plină de satisfacţii, începând de la simplu fapt că le vezi crescând- literalmente- cu ochii şi până la obţinerea unui aliment nutritiv şi destul de costisitor. Pentru că, spre deosebire de cultivarea altor legume, ciupercile au un proces aparte, care necesită puţin spaţiu dar condiţii speciale. Astfel dacă îţi însuşeşti tehnica care constă în controlul cantităţilor, temperaturii şi umidităţii, în doar câteva săptămâni vei culege primele ciuperci.

Ce sunt ciupercile

Ciupercile nu sunt, aşa cum am fi tentaţi să credem, nişte legume ci reprezintă un regn aparte, pe care unii îl văd mai apropiat de animale decât de plante. Un alt aspect particular al lor este că ciupercile nu au rădăcină la fel ca celelalte plante, iar micelii (“seminţele”) colonializează şi produc aceeaşi ciupercă, cu un ADN unic, indiferent de numărul exemplarelor. Spre deosebire de ciupercile care cresc pe organisme vii provocându-le afecţiuni acestora (parazite), ciupercile de cultură sunt saprofite, dezvoltându-se pe substraturi vegetale în descompunere.

Ce ciuperci să cultivi

Pentru cultivat acasă, vă recomandăm să încercaţi Pleurotus ostreatus (ciupercile stridii), care nu au nevoie de pământ ci se dezvoltă pe substraturi bogate în celuloză. Se pot cultiva pe resturi de zaţ de cafea, paie, rumeguş, carton şi până la hârtie igienică… Cultivate pentru prima dată în Germania, în timpul Primului Război Mondial, pentru a compensa lipsurile alimentare, pleurotus sunt probabil cele mai uşor de crescut, în spaţii reduse şi cu un efort minim. Ele au nevoie de două etape, prima, de colonializare, durează aproximativ 2 săptămâni, şi a doua, de producţie, care durează alte aproximativ 6 săptămâni.

Ce substrat să foloseşti

Cel mai simplu substrat pentru a cultiva pleurotus este rumeguşul din peleţi (se folosesc pentru alimentarea centralelor termice) deoarece au trecut deja printr-un proces de sterilizare obligatoriu în creşterea ciupercilor. Paiele, de exemplu, trebuie pasteurizate la peste 65 de grade, mai multe ore, pentru a ne asigura că nu există dăunători sau seminţe viabile care să încolţească.

De ce ai nevoie pentru a le cultiva

Pentru a cultiva pelurotus ai nevoie de peleţi din lemn de esenţă tare (nu răşinoase), nişte tărâţe, spori de pleurotus care se pot cumpăra online sau la magazinele specializate, un sac sau o pungă de plastic suficient de mare cât să cuprindă peleţii şi apa (în cantitate egală cu cea a peleţilor). De asemenea ai nevoie de o zonă întunecoasă dar caldă în timpul procesului de colonializare (dulapuri metalice sau de plastic, camere tehnice sau beciuri) şi una răcoroasă şi bine ventilată în timpul procesului de producţie.

Precauţii

Ciupercile sunt fragile şi pot fi distruse de către mai mulţi dăunători sau ciuperci concurente. Nu uita că atunci când oferi condiţii de creştere unei ciuperci oferi condiţii pentru toate ciupercile, la fel cum se întâmplă cu buruienile în grădină. Din acest motiv igiena este foarte importantă. Dezinfectează spaţiul de cultivare cu clor, spală-te pe mâini de fiecare dată când lucrezi cu ele. Un alt dăunător al ciupercilor sunt rozătoarele şi insectele, în special ţânţarii, care vor dori să-şi depună ouăle în interiorul sacului de cultivare. Asigură-te că spaţiul e bine închis şi ferit de vizitatori nedoririţi. Atenţie la spori, ei trebuie păstraţi în frigider pentru a avea calitatea necesară.

Cum să le cultivi

Îţi recomandăm să începi cu un sac de ciuperci, pentru a-ţi face mâna. În acest caz vei avea nevoie de un sac de plastic gros de minim 12 litri. Pentru el vei avea nevoie de 5 kilograme de peleţi de lemn de esenţă tare, 300 grame de tărâţe de cereale, 5 litri de apă şi aproximativ 500 grame de miceli.

Etape

Sacul trebuie să fie găurit pentru a permite oxigenului să intre. Fă găuri cu un ac mare de cusut pe toată suprafaţa lui, la 10 cm una de cealaltă.

Amestecă peleţii cu apă. Pentru o umiditate de 90-100% ai nevoie de o cantitate egală de apă cu cea de peleţi. Le poţi amesteca într-un ligean mare sau cadă. (Nu uita să dezinfectezi tot înainte). Peleţii au nevoie de câteva zeci de minute şi de ajutorul tău pentru a se desface pentru ca la final să rezulte un rumeguş ud, uniform, pe care sporii să îl colonializeze.

Adaugă tărâţele şi amestecă bine.

Verifică umiditatea. Strânge un pumn de rumeguş, el trebuie să rămâne ca un bulgăre şi din pumnul strâns să nu curgă mai mult de 2-3 picături de apă. Dacă curge mai mult, e prea ud, dacă nu curge deloc şi bulgărele nu se formează e prea uscat. Adaugă apă sau peleţi, după necesitate.

Adaugă şi amestecă bine sporii (micelii) pentru a se distribui uniform.

Umple sacul găurit în prealabil cu amestecul obţinut. Rumeguşul trebuie să fie presat uşor pentru a se aşeza egal dar nu exagerat de compact.

Leagă sacul al gură şi introdu-l într-on loc întunecat, cu temperatura între 20 şi 24 grade.

După 14 zile sporii trebuie să fi colonializat întregul sac, se poate observa cu uşuriţă o reţea albă care a împinzit interiorul sacului.

Mută sacul într-o zonă bine ventilată, mai răcoroasă (16-18 grade) şi cu aproximativ 8 ore de lumină.

Taie cu cuţitul în maxim 3 zone distincte şi îndepărtate una de cealaltă, fante de 4-5 centimetri. Pe aici vor începe să apară ciupercile.

Stropeşte cu un pulverizator cu apă sacul de 2-3 ori pe zi pentru a se menţine umed.

Culege ciupercile. După aproximativ 7 zile, ciupercile vor fi gata de cules. Atenţie, nu le lăsa prea mult, dacă marginile se lasă în jos deja sunt prea bătrâne şi lipsite de calitate.

După ce ai cules ciupercile, tăindu-le cu un cuţit curat la marginea sacului, lasă sacul în continuare în aceleaşi condiţii. Va produce încă două recolte, chiar dacă mai sărace cantitativ, după alte 7-14 zile.

Gata! Prepară-le după pofta inimii. Meriţi să te bucuri de ele.

Comments on this entry are closed.

  • Multumesc mult pentru informatie!

  • Eu am citit pe alte site-uri ca in perioada de incubatie trebuie sa ii oferi si umiditate 70% printr-un sistem de picurare. In articolul asta nu scrie asta.

    • David, în articol scrie “Stropeşte cu un pulverizator cu apă sacul de 2-3 ori pe zi pentru a se menţine umed.” Asta pentru ca un sistem de picurare sau pulverizare nu rentează câtă vreme nu cultivi în mod regulat şi în cantităţi mai mari.

  • buna o,mar interesa sa imi fac o productie proprie, oare nu faceti un videoclip etapa cu etapa? ar fi super fain si de ajutor! va multumesc

Ultimele noutăți

Supă cremă de linte cu spanac și semințe de chia
Feb 25th, 2024
No Comments

O dietă bogată în nutrienţi este esenţială pentru a ne

Calendarul Laboral 2024: zile libere și oportunități de relaxare
Feb 23rd, 2024
No Comments

În România, în 2024, avem 17 zile libere declarate prin

Pomicultura: Cultivarea deliciilor din grădina proprie
Feb 21st, 2024
No Comments

Agricultura, mai ales pomicultura, are un farmec aparte. A cultiva

Cadouri personalizate: Cum să oferi un cadou unic și memorabil
Feb 19th, 2024
No Comments

Alegerea cadoului perfect pentru cei dragi poate fi o provocare.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.