≡ Menu

Cum să faci din fotografiile de familie o operă de artă

Numărul de fotografii pe care le face o familie în mod normal într-un an variază în funcție de o serie de factori, inclusiv de mărimea familiei, de stilul de viață și de gradul de folosire a tehnologiei. Un studiu realizat de compania de cercetare IDC ne arată că o familie normală din Statele Unite face aproximativ 3000 de fotografii pe an, număr ce include atât fotografiile făcute cu un telefon mobil, cât și fotografiile făcute cu o cameră foto profesională. Numărul de fotografii creşte foarte mult în familiile cu copii mici pentru că aceştia sunt o sursă constantă de inspiraţie. Iar famiile care fac cele mai puţine fotografii sunt cele care nu folosesc în mod constant telefoanele mobile şi fac poze doar în ocazii speciale ca evenimente de familie, sărbători sau călătorii.

Dar cum ne bucurăm de aceste fotografii şi cum le putem păstra pentru generaţiile viitoare?

Stocarea

Stocarea în cloud este cea mai indicată pentru fotografiile de familie. Se poate face un cont gratuit sau cu plată la care să aibă acces toţi membrii familiei şi în care să se uploadeze fotografiile şi să se organizeze atât pe ani cât şi pe evenimente.

De asemenea, albumele de fotografii sunt o idee excelentă pentru a ilustra un anumit eveniment (nuntă, botez, călătorie), dar şi evoluţia copiilor de la naştere la maturitate. Printează fotografiile pe care vrei să le incluzi în album pe hârtie de bună calitate. Cu un aparat de îndosariat termic le poţi păstra în condiţii bune mai mult timp, pentru că procesul de laminare ajută la menţinerea culorilor şi protejează fotografiile împotriva umezelii.

Expunerea

Poţi transforma fotografiile de familie în adevărate opere de artă pe care să le expui în mod creativ în toată casa. Iată câteva idei de a expune fotografiile şi te bucura de ele.

Foloseşte aparate de laminat şi laminează fotografii de diverse mărimi. Lipeşte-le pe perete pentru a crea o formă în armonie cu decorul casei. Dacă nu ai idei, poţi cumpăra forme adezive la care să adaugi fotografiile, cum e cea cu copacul de mai jos sau cea cu harta stilizată unde poţi expune fotografiile din călătorii.

Sursă foto: Pinterest.com
Sursă foto: pinterest.com

Foloseşte rame negre şi passepartout-uri colorate pentru un colaj interesant ce poate înlocui un tablou de mari dimensiuni.

Foloseşte cleşti de rufe şi o sfoară pentru a expune fotografiile. Le poţi schimba mai des decât cele care sunt înrămate iar locul unde le expui este de asemenea uşor de schimbat.

Pe casa scării şi pe colţurile holurilor poţi face mini-expoziţii cu fotografiile tale.

Sau poţi folosi ca suport lemnul: fie lemn decorativ, fie coloanele pe care le ai deja în casă.

O altă idee este să te joci cu mărimea fotografiilor şi cu alternanţa de color cu alb-negru. Fotografiile de mari dimensiuni, mai ales portretele, sunt excelente pentru a decora un perete înalt.

Ultimele noutăți

Păstrează-ți pielea strălucitoare pe timpul verii
Apr 29th, 2024
No Comments

Pe măsură ce se apropie vara și soarele își face

Gyros la tavă: o reţetă surprinzătoare pentru masa de Paşte
Apr 25th, 2024
No Comments

Mai sunt câteva zile până la Paşte şi este momentul

Adrenalină şi natură: aventuri pe bicicletă de Paşte
Apr 23rd, 2024
No Comments

Cu minivacanța de 1 Mai şi de Paşte apropiindu-se cu

Reciclarea hârtiei şi a cartonului
Apr 19th, 2024
No Comments

Reciclarea hârtiei și a cartonului este o parte crucială a

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.