≡ Menu

Lucrările de întreţinere de primăvară pentru casa ta

Stai la casă? Pe lângă confortul pe care ţi-l oferă casa ta, ai şi multe responsabilităţi. Întreţinerea casei este foarte importantă pentru prevenirea pagubelor iar lucrările ce se fac primăvara sunt esenţiale pentru a-ţi păstra casa şi echipamentele din ea în bune condiţii.

Evident fiecare casă are specificul ei: curte, balcoane, terase sau pereţi comuni cu vecinii. Dar lista cu lucrări de mai jos este una generală ce se poate aplica în cele mai multe cazuri.

Pentru a nu genera prea multe cheltuieli într-o singură lună, planifică lucrările pe care trebuie să le faci, analizează ce poţi face singur şi ce nu, şi stabileşte o dată pentru fiecare astfel încât să nu te aglomerezi cu plăţile şi cu munca.

Întreţinerea aparatului de aer condiţionat

Primăvara este perioada ideală să cureţi filtrele (sau după caz, să le schimbi) ale aparatului de aer condiţionat. Cheamă un specialist şi verifică şi agentul de răcire din circuit şi starea generală a aparatului. Un aparat bine întreţinut nu generează un consum mai mare de energia decât cel estimat. Un alt aspect important este că un aparat de aer condiţionat cu filtre vechi sau murdare poate provoca boli respiratorii şi alergii.

Curăţarea caloriferelor

O altă lucrare importantă de întreţinere în fiecare casă este curăţarea caloriferelor. Alocă suficient timp în funcţie de numărul şi de vechimea lor, pentru că este o sarcină ce necesită mai mulţi paşi: oprirea apei din circuit, demontarea caloriferelor, golirea lor de apă, spălare, curăţare şi dezinfectare. Şi evident, remontarea caloriferelor şi verificarea instalaţiei.

Verificarea centralei termice

În cazul centralei termice, există revizia obligatorie de care trebuie să te ocupi şi să ai actele la zi. Pe lângă aceasta, poţi verifica buna funcţionare a centralei şi dacă are nevoie de schimb de accesorii sau orice altă lucrare de mentenanţă – curăţarea hornului, sistemul de aerisire din camera tehnică etc. Poţi apela la un tehnician iar piese de schimb poţi găsi online, pe site-uri ca Quickshop. În general, site-urile care vând centrale termice – cum este quickshop.ro – oferă şi informaţii şi recomandari despre partea tehnică.

Curăţarea jgheaburilor şi burlanelor

Deşi această lucrare de curăţare este indicată şi la începutul toamnei când începe sezonul ploios, este important să cureţi jgheaburile şi burlanele de frunze moarte şi alte depuneri şi primăvara. De obicei accesul la jgheaburi necesită folosirea unei scări înalte sau acces de pe acoperiş. Nu executa lucrările fără să te asiguri că eşti în siguranţă, mai ales dacă alegi să le cureţi cu un aparat de spălat cu presiune.

Verificarea acoperişului

Fie că ai acoperiş din ţiglă convenţională sau ţiglă metalică, după iarnă este important să verifici starea lui şi să repari eventualele stricăciuni făcute de zăpadă. Verifică starea ţiglelor şi a îmbinărilor. Verifică în pod să nu existe infiltraţii de apă. Din nou, este foarte important să ai echipament de protecţie dacă faci singur aceste verificări.

Ultimele noutăți

Cum să organizezi o petrecere de Halloween cu un buget redus
Sep 28th, 2023
No Comments

În ultimii ani, mai ales datorită școlilor care organizează evenimente

Stilul la îndemâna oricui: aplicaţii şi servicii oferite de magazilele de haine
Sep 19th, 2023
No Comments

Pe toate reţelele sociale apar reclame la noi magazine online

Cum să faci din fotografiile de familie o operă de artă
Sep 18th, 2023
No Comments

Numărul de fotografii pe care le face o familie în

Cadouri originale pentru zile de naștere deosebite
Aug 22nd, 2023
No Comments

Se apropie ziua de naștere a cuiva drag și te

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.