≡ Menu

10 ingrediente care nu trebuie să-ţi lipsească din casă

Când facem provizii, în special pe termen lung, suntem tentaţi să cumpărăm ingrediente de care fie nu avem nevoie decât rar sau, mai rău, care expiră prea repede. Evident că ideal e opusul, să avem întotdeauan în casă ingrediente versatile şi cu termen de valabilitate extins astfel încât să nu facem stocuri inutile. Acesta este motivul pentru care am întocmit o listă cu astfel de ingrediente care nu se vor dovedi niciodată inutile într-o gospodărie.

ingrediente

1.Pâinea

Inutil să spunem de ce e bine să ai pâine în casă. Fie că avem nevoie de ea pentru a încropi un sandviş rapid sau pentru a o utiliza în altă manieră, pâinea trebuie să fie nelipsită dintr-o casă. Ceea ce poate să pară paradoxal însă este includerea ei într-o listă cu alimente cu care facem stocuri pe termen lung. Tocmai pentru că nu trebuie să lipsească din casă – cine a venit târziu acasă sau s-a întors dintr-un concediu ştie ce înseamnă lipsa unei pâini pe masă – am trecut-o pe lista alimentelor “stocabile”. Ideal e să cumperi pâine proaspătă, să o feliezi (sau să o cumperi feliată) şi să o păstrezi astfel în congelator. Astfel, de fiecare dată când vei avea nevoie de o felie de pâine o să o ai în casă. Nu trebuie decât să o dezgheţi direct în prăjitorul de pâine sau într-o tigaie pentru a o folosi. Pâinea congelată rezistă fără probleme până la şase luni. Păstrează pâinea în pungi închise ermetic pentru a evita deshidratarea sau în cutii de plastic cu capac.

2. Orezul

Orezul este un ingredient de bază într-o bucătărie, pentru că poţi repede încropi din el o mâncare cu costuri reduse, fie că e vorba de un pilaf, un risotto sau pentru când vrei să-ţi faci un orez cu lapte. Ieftin, uşor de stocat şi cu un termen de valabilitate îndelungat, orezul e o sursă serioasă de carbohidraţi, alimente cu o valoare energetică ridicată. Dacă îl fierbi cum se cuvine, o să descoperi că e excelent prăjit alături de legume şi felurite tipuri de carne.

3. Paste făinoase

Pastele făinoase, fie că sunt scurte sau lungi, de la spaghetti la macaroane, nu mai au nevoie de nicio prezentare. Rezistă luni şi chiar ani în cămară, se gătesc în câteva minute, sunt ieftine, versatile şi săţioase.  Fie că faci cele mai bune macaroane cu brânză sau cele mai simple spaghetti cu usturoi, pastele nu trebuie să lipească dintr-o bucătărie. Bonus, încearcă budinca ungurească de macaroane cu brânză de vaci.

4. Cuşcuş

Mai puţin cunoscut şi folosit în bucătăria românească, cuşcuşul este un aliment genial. Se găteşte în doar câteva minute, este foarte versatil şi economicos (dintr-un kilogram ies cam 8-10 porţii de mâncare) şi se stochează pe termen îndelungat atâta timp cât este ferit de umezeală. Învaţă cum să-l găteşti şi o să te îndrăgosteşti de el.

5. Mălai

Spre deosebire de cuşcuş, mălaiul nu mai are nevoie de nicio prezentare. Fiecare îşi aminteşte că în cămara bunicilor, alături de o bucată de slănină afumată, aveam de fiecare dată provizii mălai. Şi ce ar fi o cămară românească fără mălai, şi bucătăria fără mămăligă?! Deci, mămăligă să fie!

6. Făină

La fel ca mălaiul, făina de grâu se păstrează bine luni în şir, în loc uscat şi răcoros şi nu trebuie să lipsească dintr-o cămară. Pentru a îngroşa sosuri şi supe, pentru a face o plăcintă sau o pâine, un aluat de pizza, sau pur şi simplu pentru poftele esenţiale de clătite sau gogoşi.

7. Fasole, năut, linte

Fasoloase uscate se păstrează cu lunile şi sunt minunate în felurite combinaţii. Fasolea, de exemplu, se găteşte în toate formele de “agregare”, de la supe la iahnie şi la fasole bătută. La fel năutul, care poate fi gătit într-o mâncare sau făcut hummus. Alături de ele, nu strică niciodată să ai în congelator o pungă de mazăre. Se găteşte rapid şi e plină de calităţi.

8. Cartofi

Şi cartofii au o istorie de luni de zile în cămările noastre, de cu toamnă şi până în primăvară, astfel încât nu e de mirare de ce e bine să îi avem tot timpul la îndemână. Rapid şi versatili când e vorba de gătit, cartofii rămân printre cele mai economice ingrediente pe care ne putem baza. Ciorbe, supe, piureuri, prăjiţi, la cuptor, fierţi sau copţi, adăugaţi în tocăniţe sau chiar în deserturi, de cartofi nu te poţi plictisi niciodată.

9. Conserve de peşte

Conservele de peşte sunt tot timpul o soluţie salvatoare, fie că e vorba de o conservă de ton, care e atât de versatilă, sau de una de sardine, gata să contribuie la un sandviş făcut în grabă.  Tonul merită un capitol special, pentru disponibilitatea lui de a face parte dintr-un sos de paste, o salată sau o pizza. Şi chiar un pate pentru a face tartine cu castraveciori muraţi.

10. Sos de roşii

Conservele de sos de roşii (pentru pizza), cu ceapă, usturoi şi ierburi, sunt ideale pentru a lea avea în cămară. Sunt baza perfectă pentru o pizza simplă, o reţetă de paste, pentru a marina chiftele, pentru bucăţi de carne – indiferent că e vorba de cea de pui sau porc, sau pentru a începe o supă sau mâncare rapidă. Aveţi grijă să nu vă lipsească niciodată.

 

 

Ultimele noutăți

Băuturi răcoritoare pentru creșterea imunității la sfârșit de vară
Aug 21st, 2024
No Comments

Pe măsură ce vara se apropie de sfârșit și temperaturile

Cum să cumperi rechizite cu buget redus pentru începerea şcolii
Aug 20th, 2024
No Comments

Începutul unui nou an școlar este un moment plin de

Cum ne protejăm de temperaturile extreme de vară?
Jul 24th, 2024
No Comments

Da, vara este cald, ştim cu toţii, dar parcă este

Pantofi comozi, postură bună
Jul 20th, 2024
No Comments

Pantofi: ce tip sunt adecvaţi pentru a evita durerile de

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.