≡ Menu

5 idei de folosit paietele reversibile

Paietele reversibile sunt noua modă. Super colorate şi strălucitoare, paietele reversibile sunt peste tot: pe jucării, pe rucsaci, pe haine. Dacă îţi plac sau cei mici te bat la cap că vor şi ei ceva cu paiete reversibile, poţi cumpăra ţesătura cu paiete în culori pe care ţi le doreşti şi poţi face nenumărate lucruri de la decoraţiuni la jucării. Iată mai jos 5 idei de cum poţi folosi paietele reversibile uşor şi rapid în casă.

1.Haine

Le-ai văzut sigur ca decor pe un tricou, pantaloni sau fustă. Trebuie să măsori bine spaţiul în care vrei să coşi paietele, apoi să tai materialul de paiete în forma dorită. Cel mai simplu este să îl tai în forme clasice: cerc, pătrat, inimă. Dar dacă ai răbdare poţi face decoruri mai complexe: litere cu care să formezi cuvinte, decoruri florale sau geometrice. Iar dacă ai material mult, poţi face o fustă mini doar din paiete.

Cel mai bine merg pe haine de culori uni. Dar le poţi lipi sau coase şi pe buzunarele blugilor, pe gulerul sau buzunarul de la geacă sau sacou, pe manşetele unei bluze. Este şi o idee de a restiliza tricouri sau haine mai vechi.

2. Decoraţiuni pentru pomul de Crăciun

Cel mai uşor de făcut cu paietele reversibile sunt decoraţiunile pentru pomul de Crăciun. Decupează un carton gros în forma dorită (cerc, romb, oval) şi lipeşte pe ambele părţi materialul de paiete. Agaţă cu sfoară decorul în brad. Poţi pune culori diferite pe fiecare parte a cartonului.

Poţi refolosi obiecte din casă de care nu mai ai nevoie – de exemplu, o minge de tenis – pe care să le îmbraci în paiete şi pe care să le agăţi mai apoi în brad.

3. Jucării

La jucării nu există limite! Poţi începe cu haine pentru păpuşi sau accesorii ca geată sau oglindă. Dar poţi face şi jucării din pluş – jucării Shimmeez. Ai nevoie de un set de ochi de plastic şi carton colorat pentru a completa feţele cu urechi, gură sau ciocu, după caz. Poţi face orice tip de animal în funcţie de preferinţele copilului: şarpe, dinozaur, unicorn, bufniţă etc. Dacă ai talent, poţi încerca să faci o sirenă sau personaje din desene animate.

4.Perne

Pernele mici de decor sunt uşor de făcut şi de decorat cu paiete reversibile. Poţi îmbrăca o pernă pe care deja o ai şi nu mai arată bine, folosindu-i umplutura pentru a nu mai cumpăra alt material. Sunt arătoase şi dau un plus de strălucire canapelei sau fotoliului.

5. Coperta de caiet

Pentru cei mai mici să decoreze o copertă de caiet, de agendă sau de jurnal este un proiect uşor de realizat. Mai ales că nu este nevoie să coasă ci să lipească. Măsoară coperta de caiet şi decupează materialul cu paiete reversibile cu 2 cm mai mult pe fiecare latură pentru a-l putea plia pe interiorul caietului. Lipeşte materialul cu un lipici universal (gen Picătura) şi lasă-l la uscat.

Ultimele noutăți

Fotografii profesionale pentru cariera ta
Mar 26th, 2024
No Comments

Imaginea profesională este esențială în construirea unei cariere de succes,

Alimentația la copii și prevenirea rahitismului
Mar 25th, 2024
No Comments

Rahitismul este o afecțiune osoasă caracterizată de o demineralizare și

Cum să-ți organizezi actele în casă ca să nu le pierzi niciodată
Mar 24th, 2024
No Comments

Organizarea documentelor importante poate fi o sarcină descurajantă, dar este

Deschiderea unui magazin online: Ghid complet
Mar 22nd, 2024
No Comments

Visul de a-ți crea propriul magazin online poate fi o

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.