La renovarea băii sau atunci când ne mutăm într-o altă locuinţă, deseori apare întrebarea: cadă sau placă de duş? Din punct de vedere al consumului de apă, duşul este preferat pentru că un consum mediu la un duş de 10 minutes este de aproximativ 80 litri în timp ce la o cadă mare se consumă peste 250 litri (conform EPA – Agenţia de Protecţie a Mediului din Statele Unite). Recomandarea însă, este duş zilnic – pentru consumul mic de apă dar şi de timp, iar baia în cadă o dată pe săptămână pentru beneficiile pe care le aduce şi pe care le vom prezenta mai jos.
Pregătirea
În primul rând, o baie în cadă trebuie pregătită: cada să fie curată, accesoriile pregătite (prosop, săruri sau esenţe, sursa de lumină, sursa de muzică dacă e cazul). Este mult mai eficient ca baia să fie folosită ca relaxare pe modelul japonez: înainte de a intra în cadă să fi făcut deja duş şi exfoliere pentru a beneficia complet de starea de bine pe care o oferă o baie caldă sau fierbinte.
Beneficii
- O baie caldă te relaxează şi ajută la recuperarea bunei dispoziţii. Statul în lichid cald într-o stare de calm şi linişte sau cu muzică relaxantă linişteşte corpul şi mintea. Aromaterapia – folosirea uleiurilor esenţiale de lavandă sau muşeţel – aduce un plus în tot acest proces.
- Te ajută să dormi mai bine. O baie caldă creşte temperatura corpului pe moment care mai apoi, la terminarea băii, scade rapid ceea ce ajută la producerea melatoninei, hormonul somnului. Iar adăugarea uleiului esenţial de lavandă în apa din cadă ajută şi mai mult la relaxare şi la pregătirea pentru somn.
- Ameliorează durerile musculare şi de articulaţii. Fie că este vorba de dureri cronice provocate de diverse patologii relaţionate cu articulaţiile ca coxartroza sau de gonartroza, fie că este vorba de febră musculară, o baie caldă ajută la atenuarea durerilor pe termen scurt. De obicei se adaugă săruri ce conţin sulfat de magneziu.
- Reduce tensiunea arterială. Temperatura ridicată a apei ajută la vasodilatare ceea ce reduce tensiunea arterială, însă vorbim aici de un efect pe termen scurt. Se recomandă 10 minute de stat în cadă.
- Reduce simptomele răcelii şi gripei. Se recomandă o baie cu apă caldă, nu fierbinte, în care să se adauge săruri cu suflat de magneziu şi ulei esenţial de eucalipt care ajută la desfundarea căilor respiratorii. Băile cu apă călduţă ajută şi la scăderea febrei cu specificarea că nu trebuie stat prea mult în cadă ci doar până când începe să scadă febra.
- Hidratarea şi îngrijirea pielii. O baie caldă cu uleiuri esenţiale de lavandă şi măceşe hidratează pielea corpului. Mai apoi aplicarea de uleiuri speciale ca cel de argan sau chiar de măsline protejează pielea de uscare şi de mâncărime.
Prin urmare, dacă ne putem permite o cadă este bine să o ţinem şi să avem în vedere că o baie caldă are multe beneficii pentru sănătatea corpului şi a minţii.
Comments on this entry are closed.
Interesant articolul, multumesc pentru informatie.