≡ Menu

Ce poţi găti într-un filtru de cafea

Da, da, ai citit bine, e vorba chiar de ce poţi găti într-un filtru de cafea. Prima dată am gătit când am rămas singur într-o cameră de hotel cu un filtru de cafea şi un mini-frigider. Adică de ce un filtru de cafea să stea să zacă acolo toată ziua după ce a făcut câteva minute, dimineaţă, o cafea? Nu, prietene, ai o rezistenţă solidă, un sistem de încălzire şi dozare a apei, aşa că sigur ştii să faci altceva. Şi a ştiut. La început o supă, apoi un ou fiert şi mai încolo crenvurşti. A dat şi greş. Aşa că o să evităm reţetele fără şanse de izbândă dar o să le amintim pentru a le evita şi tu. Dar, în cele din urmă a reuşit să ducă la capăt reţetele de mai jos motiv pentru care mă simt dator să le trasmit mai departe. Evident, ideal, când ai la îndemână un aragaz şi vase pe măsură foloseşte-le. Dacă nu le ai însă poţi încerca şi filtrul de cafea pentru a găti.

ramen in filtru de cafea [note]Pentru ca mâncarea pe care o găteşti să nu aibă gust de cafea, spală bine “conul” prin care se scurge apa cu cafea şi clăteşte-l cu oţet. [/note] [important]Foloseşte filtrul de cafea pentru a găti pe propria răspundere şi doar când nu ai altceva la îndemână.[/important] [warning]Nu pune niciodată lichide cu grăsimi (lapte, supă, etc.) în rezervorul filtrului de cafea şi nici lichide care conţin zahăr.[/warning]

Reţete în vasul filtrului de cafea

1. Ceai

Evident, un filtru de cafea poate să facă ceai. Nu e mare filozofie dar trebuie să o notez şi pe asta. Pentru ceai îl poţi folosi în două feluri. La fel ca şi la cafea, pentru ceaiul vărsat (de fructe, negru, etc.) pe care îl pui în filtru de hârtie sau plastic, şi laşi apa fierbinte să picure peste el. Sau, pentru ceaiul la plic, pui apă în rezervorul aparatului şi o laşi să picure fierbinte în carafa aparatului unde pui plicurile de ceai. Le laşi să se infuzeze puţin şi asta e. De ce ai face ceai la filtrul de cafea? Pentru că ai mai mulţi musafiri şi nu a de gând să faci 4-5 ceaiuri pe rând. Simplu!

2. Supă “la plic”

A doua cea mai la îndemână utilizare este să să faci supă la plic. Ştiţi voi care, aia din tăieţei instant din grâu, un plic de condimente şi unul de grăsimi. Nu e cea mai sănătoasă mâncare dar poţi să o faci în cinci minute. Urmăreşte instrucţiunile de pe pachet şi dozează apa în rezervorul dozatorului de cafea. Rupe tăieţeii astfel încât să intre în vasul de cafea şi adaugă conţinutul plicurilor. Opţional, poţi adăuga pentru un plus de gust, un strop de ulei de susan, cozi de ceapă verde tăiate fin şi frunze de coriandru tocate mare. Porneşte aparatul şi lasă să curgă apa fierbinte peste tăieţei. Când apa s-a scurs în întregime mai lasă tăieţeii să se infuzeze încă 3-5 minute. Gata!

3. Ouă fierte

De abia de aici începe gătitul.  Dar nu e nimic complicat. Umple rezervorul cu apă pe trei sferturi şi lasă să picure tot conţinutul fierbinte în vasul filtrului. Adaugă 1 linguriţă rasă de sare şi ouăle cu ajutorul unei linguri (lasă fiecare ou, pe rând, cu o lingură în apa fierbinte, pentru a nu sparge vasul sau ouăle). Nu pune mai mult de 5-6 ouă, în funcţie de dimensiunea vasului. Lasă filtrul pe “încălzire” 8-10 minute (în funcţie de cât de tari vrei să fie). Poţi scoate ouăle şi să le transferi în apă rece pentru un minut pentru a se curăţa mai uşor.

4. Crenvurşti fierţi

Pentru că sunt prefierţi, crenvuştii se gătesc repede şi bine în fitrul de cafea. Iar dacă tot o faci, fă-o ca la carte, nu îi fierbe doar în apă ca amatorii. Ia reţeta de aici şi o să-ţi schimbe viaţa. Fără mişto. La fel ca şi la ouăle fierte, pune apă în rezervorul filtrului şi lasă-o să curgă peste condimente şi crenvurşti. Lasă la cald încă 5-8 minute. Scoate crenvurştii şi serveşte-i cu hrean şi muştar.

5.  Orez fiert

Orezul fiert e o întreagă poveste. Ce trebuie să ştii e că fiecare tip de orez are nevoie de o altă cantitate de apă, în funcţie de conţintul de amidon al bobului. Se calculează la fiecare măsură (ceaşcă, cană) de orez un raport proporţional de lichid (apă, supă). De exemplu, orezul Basamati (indian) sau Jasmine (thailandez) au nevoie pentru fiecare măsură de orez o măsură şi jumătate de apă (pentru o cană de orez pui o cană şi jumătate de apă), orezul normal şi cel prefiert au nevoie de două măsuri de lichid pentru fiecare măsură de orez iar pentru fiecare cană de orez integral ai nevoie de două căni şi jumătate de lichid. Îţi recomand să fierbi în vasul filtrului de cafea doar orez Basmati, cel mult orez normal, prefiert.  Simplu, măsori cantitatea de orez şi de apă aferentă. Pui orezul în vas şi apa în rezervor şi o laşi să picure peste orez. Laşi să fiarbă la “foc” mic şi când orezul a absorbit aproape toată apa, opreşti aparatul şi îl laşi să absoarbă tot lichidul. Toate povestea orezului fiert e aici. În zece minute e gata!

6. Pilaf

Exact prietene, ai citit bine, poţi face şi pilaf în aparatul ăsta, dacă altul n-ai la îndemână. Îţi dau o reţetă aproximativă ca să vezi cum stă treaba. E o reţetă pentru două persoane. Să zicem că foloseşti un orez prefiert, ceea ce e foarte ok. Ai nevoie de o cană de orez, 2 căni de apă, 1 cub de concentrat de supă de pui, 200 grame de piept de pui, 1 ceapă mică şi un morcov pe măsură, 4-5 linguri de ulei, 1 foaie de dafin, piper proaspăt măcinat şi, opţional, boia de ardei dulce. Acum, cureţi ceapa şi morcovul şi le dai pe răzătoare sau le tai foarte mărunt. Apoi tai cubuleţe şi carnea. Acum, pui uleiul în vasul aparatului (nu pui pic de apă în rezervor încă!) şi sotezi ceapa şi morcovul în sensul că le laşi să bolborosească acolo vreo zece minute până când ceapa se înmoaie şi uleiul se îngălbeneşte de la morcov. Agită şi amestecă din când în când. Adaugă cubuleţele de pui şi amestecă bine. Pune din nou vasul “pe foc” şi aşteaptă să se albească puiul. Acum poţi pune apa (2 căni de apă) în rezervorul filtrului de cafea. Adaugă în vas cubul de supă, foaia de dafin şi, opţional, 1/4 linguriţă de boia. Aşteaptă să curgă toată apa din rezervor peste carne şi lasă să “fiarbă” totul cam zece minute să se pătrundă carnea. Adaugă orezul în vas şi lasă la fiert până când orezul a absorbit aproape toată apa. Adaugă piperul, amestecă, opreşte aparatul şi lasă vasul să absoarbă tot lichidul. Gata pilaful, tati!

7. Cuşcuş

N-o să-ţi ascund că cuşcuşul e unul dintre mâncărurile mele favorite. Se face simplu pentru că e prefiert. Şmecheria e să îi dai să absoarbă supă, să îi adaugi ulei şi mirodenii. Mai apoi, fructe uscate, bucăţele de carne (de exemplu cârnăciori semi afumaţi) şi ce mai vrei tu. Cuşcuşul are nevoie de 1 măsură şi jumătate de supă la una de cuşcuş. De exemplu, pui o cană şi jumătate de apă în rezervorul aparatului de cafea şi un cub de concentrat de supă de pui în vasul de sticlă împreună cu 4-5 linguri de ulei de măsline, câţiva stopi de zeamă de lămâie şi 1 linguriţă rasă de pudră de curry. Când tot conţinutul rezervorului a curs în vas, amestecă bine pentru ca cubul de supă să se dizolve, opreşte aparatul şi adaugă 1 cană de cuşcuş. Lasă vasul la cald timp de 5 minute. Scoate vasul şi afânează cu o furculiţă pentru ca boabele să se desprindă frumos. Ca să înţelegi cum se face cuşcuşul vezi povestea aici.

8. Legume la abur

Poţi să “găteşti” şi legume la abur în vasul de sticlă al filtrului de cafea. Ideea e să foloseşti puţină apă, maxim o jumătate de cană, şi să nu supraîncarci vasul cu legume. Funcţionează cel mai bine cu broccoli şi conopidă (desfăcute în florete), care nu au nevoie de un timp îndelungat de gătire dar şi cu rădăcinoase (morcovi, ţelină, pătrunjel, curăţate şi tăiate în fâşii pe lungime) şi chiar cartofi (tăiaţi cubuleţe). Pune apa în rezervor, legumele în vasul de sticlă şi lasă natura să lucreze jumătate de oră. Poţi să stropeşti legumele cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie. Un pic de sare şi piper nu o să strice niciodată. Ca secret îţi pot vinde doi căţei de usturoi pe care să îi pui în vasul de sticlă împreună cu legumele ca să le dea un plus de gust. Gata, ca deja am spus prea mult.

[tip]Am citit şi încercat şi idei mai creţe, de gen “fierbe cartoful aici şi fă-l piure în altă parte”. Nu merită osteneala. E o prostie.[/tip]

9. Mazăre fiartă

Mazărea congelată se face minunat în vasul de sticlă al filtrului de cafea. Pune mazăre congelată (2-3 căni) direct în vasul de cafea. Adaugă o lingură de unt peste şi 1 linguriţă de sare. Pune în rezervorul filtrului de cafea o jumătate de cană de apă şi lasă-o să curgă peste mazăre. Mai lasă mazărea încă zece minute şi poţi să o serveşti.

10. Peşte sau pui

De ce ai face mazăre în filtrul de cafea? Ca să o serveşti alturi de pui sau peşte. Exact, poţi găti piept de pui tăiat felii sau peşte file de peşte (de preferat de peşte alb sau somon) în vasul filtrului de cafea. E o reţetă de “poşare”, de gătit înăbuşit. Condimentează după gust peştele sau puiul şi pune-l în vasul de sticlă împreună cu 2-3 linguri de ulei (de măsline dacă ai) şi 4-5 linguri de apă. Lasă-l pe funcţia de încălzire 15-20 de minute. În funcţie de cât de mari sunt bucăţile de carne sau peşte.

11. Fructe de mare

Ştiu, deja e prea mult, dar tot trebuie să ţi-o spun. Pentru că se poate. Midiile, de exemplu, sau creveţii, au nevoie de un timp foarte scurt de gătire, aşa că dacă nu ai altă cale le poţi găti chiar şi în filtrul de cafea. Cel mai la îndemână e să le pui curăţate, cu ulei de măsline, usturoi pisat, 3 linguri de apă şi trei de vin alb sau lămâie în vasul filtului de cafea. Adaugă şi o foaie de dafin pentru midii. Acum lasă totul pe funcţia de încălzire pentru 8-10 minute. Gata-i treaba. Serveşte cu pătrunjel proaspăt tocat.

12. Linte fiartă

Am avut dubii cu lintea. Dar funcţionează. Las-o la înmuiat câteva ore în apă rece. Apoi transferă lintea în vasul de sticlă al filtrului de cafea şi acoper-o cu apă. La o cană de linte înmuiată ai nevoie de una şi jumătate de apă. Lasă lintea la fiert pentru minim o jumătate de oră. Verifică din când în când dacă e fiartă. În partea finală adaugă sare sau concentrat de supă. Gata. O poţi folosi după cum doreşti. Dacă nu ai o idee mai bună, las-o să se răcească şi foloseşte-o într-o salată (amestec-o cu roşii, ton scurs din conservă, ceapă roşie tocată, ulei şi un strop de lămâie).

13. Compot

Hai că am ajuns şi la deserturi. Să începem cu un compot. Merge de minune cu fructe care nu au nevoie de un timp de gătire prea lung. Îl recomand pentru piersici, mere sau pere. De exemplu, pentru un compot de mere, curăţă 2 fructe şi îndepărtează-le cotorul. Pune fructele tăiate cuburi împreună cu 6 linguri de zahăr, puţină zeamă de lămâie (menţine culoarea fructelor), 2 căni de apă rece şi puţină scorţişoară. Lasă totul să “fiarbă” 10 minute. Cam gata.

14. Fondue de ciocolată

Dacă multe dintre reţete sunt doar nişte improvizaţii, în cazul acestei reţete filtrul de cafea e chiar recomandarea. Foloseşte 200 de grame de ciocolată şi tot cam atâta smântână dulce grasă. Rupe ciocolata bucăţi şi pune-o împreună  cu smântâna dulce în vasul filtrului de cafea. Când ciocolata s-a topit amestecă totul bine şi treci la treabă. Cu ajutorul unei furculiţe cu coadă lungă scufundă bucăţi de fructe (banane, kiwi, căpşuni, piersică,etc.) în ciocolata topită şi las-o câteva secunde să se “glazureze”. Asta e!

15. Ciocolată caldă

Dacă tot am ajuns la ciocolată ar fi păcat să ratezi tocmai ciocolata caldă. E de fapt o cacao mai legată şi mai aromată.  Pentru două porţii ai nevoie de 2 linguriţe cu vârf de cacao pură, patru linguri de zahăr, 2 linguriţe rase de amidon şi două căni de lapte gras şi un vârf de cuţit de şcorţişoară opţional. Amestecă cacaoa cu amidonul şi adaugă treptat puţin lapte. Amestecă pentru a nu se forma cocoloaşe. Amestecă cu restul de lapte, scorţişoara şi zahărul în vasul filturlui de cafea. Porneşte aparatul şi lasă-l să încălzească conţinutul câteva minute. Gata-i ciocolata caldă!

16. Vin fiert

La băuturi, vinul fiert e cel mai la îndemână. Rulouri de scorţişoară, câteva cuişoare, boabe de piper, poate felii de mere. La toate astea adaugi vin (de preferinţă roşu) şi zahăr după gust. Lasă vinul să se infuzeze direct în vas timp de câteva minute. Avantajul este că alcoolul nu se evaporă şi filtrul de cafea păstrează vinul cald. Ce-ţi poţi dori mai mult?! Poţi să lucrezi elegant şi să pui vinul direct în rezervor şi condimentele în fitrul de hârtie al aparatului. Însă zahărul pune-l direct în vasul de sticlă.

17. Grog

Băutură marinărească, iernatică, grogul este ideal de făcut în vasul filtrului de cafea. E o băutură aromată, tare, pe bază de rom. Pentru două porţii, pune 150 de ml de rom brun în vasul filtrului de cafea, adaugă 2 linguri bune de zahăr sau 3 de miere, scorţişoară şi cuişoare. Pune 2 căni de apă în rezervorul aparatului şi pune-l în funcţiune. Când toată apa s-a scurs peste rom grog-ul e gata. Serveşte-l fierbinte.

[warning]Am văzut sugestii de gătire a grişului în filtrul de cafea. Nu merge, prieteni. Nimic din ce are nevoie de amestecare constantă nu funcţionează bine în filtrul de cafea.  Nici grişul şi nici mămăliga.[/warning]

Reţete pe placa filtrului de cafea

Nu sunt mare amator de gătit pe placa filtrului de cafea, baza metalică pe care se încălzeşte vasul de sticlă termorezistentă, în special în cazul preparatelor care au nevoie de ulei şi care murdăresc aparate. Însă, recunosc, că unele lucruri se pot realiza binişor. Ca să nu murdăreşti aparatul îţi recomand să pui o folie de aluminiu pe placa aparatului, în felul ăsta nu se va murdări.

18. Sandviş cu brânză

Printre lucururile pe care le poţi face pe un placa unui filtru de cafea e sandvişul cu brânză. E la mintea cocoşului. Pui felii de brânză între felii de pâine toast. Ungi exeriorul sandvişului cu puţin ulei sau unt (ca să facă crustă frumoasă), şi îl pui direct pe placa aparatului de cafea pornit. Îl rumeneşti frumos pe ambele părţi.

19. Încălzit conserve

Ştiţi nenorocitele alea de conserve de cârnăciori sau costiţă cu fasole care îţi dau dependenţă? Sau mazăre cu cârnăciori? Ei, bine, se încălzesc de minune pe placa aparatului de cafea. Desfă conserva (când e fierbinte o să-ţi fie mult mai greu) şi pune-o pe placa aparatului. Amestecă uşor din când în când.

20. Prăjit cârnăciori sau bacon

Baconul (care este prefiert) sau cârnăciorii (semiafumaţi) şi chiar hot dog-ul se pot frige direct pe placa aparatului de cafea. Recomand cu tărie taparea cu folie de aluminiu înainte.

21. Ouă ochiuri

Da, dacă se pot face pe o piatră încălzită la soare, e evident că se pot găti şi pe placa aparatului de cafea. Un strop de ulei, sare şi piper. Dacă ştii să le faci în tigaie o să ştii să le faci şi aici.

22. Pui sau peşte “la grătar”

Feliile subţiri de peşte sau pui, condimentate şi stropite cu ulei, se pot frige pe placa fierbinte a filtrului de cafea.

23. Legume la “grătar”

Dovlece tăiaţi felii subţiri, vinete, ardei, roşii, ciuperci. Toate se pot face pe placa filtrului de cafea. Stropeşte-le după cu ulei, o linguriţă de oţet în care ai dizolvat o linguriţă de zahăr, un căţel de usturoi făcut pastă cu latul cuţitului, sare şi piper după gust.

24.Clătite americane

Cercul plăcii de la fitrul de cafea e forma ideală pentru a face clătite americane. Însă trebuie să o faci direct pe placă, fără folie de aluminiu. Ia reţeta de aici şi treci la treabă.

25. Fructe “la grătar”

Merele, piersicile, perele dar şi alte fructe îşi intensifică gustul prin caramelizarea zaharurilor atunci când sunt puse “pe grătar”. Pune-le pe placa filtrului de cafea, apoi unge-le cu miere, presară-le cu scorţişoară pudră şi serveşte-le simple sau cu îngheţată de vanilie alături.

[important]După folosire spală filtrul de cafea cu apă şi detergent de vase. Pune două căni de apă în vasul de sticlă şi câteva picături de detergent şi lasă-l să se încălzească bine. Clăteşte cu mai multe ape. Dacă ai folosit şi rezervorul pentru altceva în afară de apă spală-l şi pe el folosind aceeaşi soluţie. La final foloseşte apă amestecată cu oţet pentru a elimina calcarul. [/important]

Ultimele noutăți

Supă cremă de linte cu spanac și semințe de chia
Feb 25th, 2024
No Comments

O dietă bogată în nutrienţi este esenţială pentru a ne

Calendarul Laboral 2024: zile libere și oportunități de relaxare
Feb 23rd, 2024
No Comments

În România, în 2024, avem 17 zile libere declarate prin

Pomicultura: Cultivarea deliciilor din grădina proprie
Feb 21st, 2024
No Comments

Agricultura, mai ales pomicultura, are un farmec aparte. A cultiva

Cadouri personalizate: Cum să oferi un cadou unic și memorabil
Feb 19th, 2024
No Comments

Alegerea cadoului perfect pentru cei dragi poate fi o provocare.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.