≡ Menu

Ce să faci în luna februarie

Multă lume se plânge că februarie este o lună când nu se poate face nimic. Cea mai scurtă lună din an devine prea lungă atunci când nu ai ce să faci. În afară de Ziua Îndrăgostiților nu au loc alte evenimente în această lună. În anumite părți ale lumii se serbează Carnavalul dar, din cauza Pandemiei COVID-19, anul acesta nu vor avea loc tipicele parade sau concerte.

Dar vestea bună este că poți profita de luna februarie pentru a te ocupa de lucrurile administrative, de reparații în casă, de toate sarcinile de care nu ai timp sau chef să te ocupi în lunile pline de evenimente.

Începe cu actele și documentele tale și ale familiei. Verifică ce expiră în curând și ce se poate reînnoi sau solicita în februarie. De exemplu, dacă ai nevoie de preschimbarea permisului auto, chiar dacă expiră într-o lună, poți cere o programare spre sfârșitul lunii. Așa nu rămâi cu totul pe ultima sută de metri. Este, de asemenea, perioada potrivită să depui cereri pentru actele care durează mult timp până se eliberează ca: apostilarea diplomelor, duplicate după acte pierdute sau deteriorate, traduceri sau autentificări.

Continuă cu o listă în care să treci lucurile obligatorii de făcut și vezi dacă se pot programa în februarie:

  • Schimbarea uleiului la mașină
  • Verificarea ITP a mașinii
  • Verificarea centralei de apartament (dacă ai) sau a instalației de gaz
  • Asigurarea obligatorie pentru mașină și pentru casă

Dacă nu ai mai fost de ceva vreme pe la medicul de familie, acum este momentul să soliciți un set de analize (de obicei, se solicită în datele apropiate zilei de naștere, dar, dacă nu le-ai făcut în ultimul an, le poți solicita și în altă lună). Tot aici se poate cere programare la medici specialiști dacă ai anumite probleme de sănătate care încep să îți dea de furcă. Vizita anuală la dentist pentru detartraj este ideală în luna februarie în loc să o lași înainte de a merge în vacanță, de exemplu.

Un alt aspect de care te poți ocupa este să pregătești hainele de primăvară care să fie gata pentru luna martie:

  • poți duce la curățătorie rochiile sau costumele
  • poți duce la croitor pentru modificări anumite piese vestimentare
  • poți duce la vopsit haine sau geci de primăvară

Și, pentru cei care știu deja datele concediului de vară, luna februarie este o lună bună de căutat oferte de vacanță, de la bilete de avion la cazare. Iar dacă ai în continuare timp liber seara, poți să te apuci de cursuri interesante care te pasionează (de gătit, de pictură, de limbi străine etc) sau să folosești biblioteca din orașul tău pentru a citi tot ce nu ai avut timp vara sau de Sărbători.

Ultimele noutăți

Fotografii profesionale pentru cariera ta
Mar 26th, 2024
No Comments

Imaginea profesională este esențială în construirea unei cariere de succes,

Alimentația la copii și prevenirea rahitismului
Mar 25th, 2024
No Comments

Rahitismul este o afecțiune osoasă caracterizată de o demineralizare și

Cum să-ți organizezi actele în casă ca să nu le pierzi niciodată
Mar 24th, 2024
No Comments

Organizarea documentelor importante poate fi o sarcină descurajantă, dar este

Deschiderea unui magazin online: Ghid complet
Mar 22nd, 2024
No Comments

Visul de a-ți crea propriul magazin online poate fi o

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.