≡ Menu

Cum protejăm bebeluşii de caniculă

Zilele caniculare provoacă disconfort tuturor, dar bebeluşii sunt cei mai afectacţi pentru că nu pot transpira şi reglarea temperaturii corporale se face mai lent. Iată câteva sfaturi despre cum îi putem proteja de insolaţie şi de arsurile provocate de soare.

Alege hainele potrivite

Recomandarea generală este să îmbraci nou născutul aşa cum te îmbraci tu: dacă porţi tricou şi pantaloni scurţi, aşa îl vei îmbrăca pentru a evita supraîncălzirea. Alege haine uşoare, de culori deschise, cât mai naturale (bumbac, in) şi uşor mai largi. Dacă ieşiţi, asigură-te că îi acoperi cât mai mult din corp pentru a evita arsurile, inclusiv pălărie cu boruri largi. Chiar dacă e înnorat, trebuie să fie protejat.

Hidratarea

În mod normal, în zilele de caniculă, bebeluşii consumă cu peste 40% mai mult lichid decât în zilele normale. Rata de deshidratare a bebeluşilor este mai mare decât la adulţi. Acţionează încă de la primele semne de deshidratare: dacă este neliniştit, dacă este roşu la faţă, dacă respiră sacadat. Ca să ştii că nu este deshidratat, asigură-te că umple tot atâtea scutece ca într-o zi cu temperaturi normale.

Căruciorul şi scaunul de maşină

În maşină este important ca bebeluşul să nu fie îmbrăcat excesiv: scoate-i pălăria şi şosetele sau pantofii. Aerul condiţionat este bine să fie direcţionat pe geamurile maşinii, nu direct pe pasageri, iar temperatura să nu fie pe nivelul minim pentru că va fi prea mare diferenţa de temperatură când ieşiţi din maşină. Cum nu pot transpira la fel ca adulţii, temperatura corporală creşte mult mai repede. Nu îl lăsa în maşină sau în orice alt loc închis şi neventilat nici măcar câteva minute. Scaunul pentru maşină este bine să fie făcut din materiale uşoare şi să aibă culori deschise pentru a nu se încinge excesiv. Este valabil şi pentru cărucioare.

Cremă solară

Până la 6 luni, se recomandă folosirea cremelor solare speciale dar în cantităţi foarte mici. Aşa că este bine ca activităţile să fie la umbră – ideal umbra copacilor. Dacă intraţi în apă, nu staţi mult cu bebeluşul. Se pot folosi tricouri speciale pentru protecţie împotriva razelor UV, dar cel mai bine este ca bebeluşul să fie aşezat la umbră după ce iese din apă. Perioada în care razele soarelui sunt cele mai puternice este cuprinsă între 10:00 şi 15:00, aşa încât este recomandat să se evite ieşirile în acest interval. Dacă mergeţi la piscină sau la mare, folosiţi acest interval pentru activităţi ce au loc în interior: loc de joacă, somn, masă. Expunerea la soare dimineaţa devreme şi după amiaza este cea indicată.

Ventilarea spaţiilor

“Tradiţia” noastră cu ne trage curentul duce uneori la ţinutul geamurilor închise chiar şi zilele caniculare. Asigură-te că aerul circulă în camera bebeluşului, iar camera este bine ventilată atât pe timpul zilei cât şi seara, înainte de culcare. Evită să închizi toate uşile şi toate geamurile camerei, chiar şi noaptea pentru a permite aerului să circule.

Ultimele noutăți

Băuturi răcoritoare pentru creșterea imunității la sfârșit de vară
Aug 21st, 2024
No Comments

Pe măsură ce vara se apropie de sfârșit și temperaturile

Cum să cumperi rechizite cu buget redus pentru începerea şcolii
Aug 20th, 2024
No Comments

Începutul unui nou an școlar este un moment plin de

Cum ne protejăm de temperaturile extreme de vară?
Jul 24th, 2024
No Comments

Da, vara este cald, ştim cu toţii, dar parcă este

Pantofi comozi, postură bună
Jul 20th, 2024
No Comments

Pantofi: ce tip sunt adecvaţi pentru a evita durerile de

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.