≡ Menu

Sufrageria de afară

Când vine vara, ne gândim cum să stăm mai mult afară, să ne bucurăm de aer, de soare şi de natură. Dacă ai un balcon, o terasă, o curte interioară sau o grădină, îţi poţi muta sufrageria afară pe timpul verii. Pentru amenajarea livingului din casă trebuie să ţinem cont de culori, iluminare şi mobilier, iar aceste aspecte ne ajută şi la amenajarea unei sufragerii exterioare. Dar trebuie să aducem vegetaţia în acest spaţiu exterior aşa că putem incorpora idei pentru amenajare a grădinii pentru a putea avea din toate.

Cu ce începem? Cu spaţiul. În funcţie de forma lui şi de lumina naturală de care dispune, ne vom face o primă idee despre cum putem organiza sufrageria de afară. Dacă spaţiul ne permite, putem organiza un loc de luat masa (presupune masă şi scaune) şi o altă zonă de stat (canapea, fotolii, masă de cafea). Pentru spaţiile mici, ne putem concentra pe locul de stat unde se pot servi gustări.

Ca mobilier, nu uita că afară va fi expus soarelui şi umezelii aşa că trebuie să fie unul rezistent: din lemn de palet reciclat, din răchită, din plastic. Practic, vom folosi orice tip de mobilier pe care îl folosim şi în grădină. Pentru umbră şi acoperiş, una din cele mai la îndemână opţiuni este pânza urmată de plante căţărătoare. Poţi alege plante care fac boltă şi care trăiesc mai mulţi ani ca viţa de vie sau plante anuale: caprifoi, de exemplu. Pentru plantele căţărătoare trebuie făcută o strutură care poate fi din lemn sau de metal cu cabluri de oţel.

Podeaua trebuie adaptată la spaţiu: pe balcon sau terasele suspendate se recomandă gresia, pentru curţile interioare piatra sau lemnul tratat, iar pentru grădină poţi avea direct gazon. Totul depinde şi de cantitatea de precipitaţii la care este expusă zona în care locuieşti. Gresia şi piatra se folosesc cu precădere în acest tip de spaţii pentru că sunt uşor de întreţinut şi curăţat, sunt rezistente atât la soare cât şi la precipitaţii şi nu necesită îngrijiri regulate, cum este cazul lemnului care trebuie tratat în fiecare an. Dar pentru spaţii mici – un balcon, de exemplu – o podea de lemn conferă locului un şarm aparte.

Pentru iluminat, luminile solare sunt ideale pentru acest tip de spaţiu. Nu necesită cablare sau prize, profiţi de lumina naturală, protejeţi mediul înconjurător. Poţi combina ghirlande suspendate cu lămpi pe care să le pui ca delimitare a zonei. Există şi lumini solare cu senzor de mişcare pentru spaţiile de trecere între casă şi terasă, dacă este cazul.

Dar cea mai importantă parte o reprezintă plantele: conferă spaţiului umbră, culoare, miros. Optează pentru plante pe care le poţi îngriji în funcţie de orarul pe care îl ai. Dacă poţi, instalează un sistem de udat pentru a-ţi fi mai uşor să le îngrijeşti. De la muşcate la petunii, de la bambus la orice alt copac ornamental, poţi folosi ghivece pentru a-ţi decora sufrageria de afară. Avantajul este că iarna pe poţi proteja de frig şi le poţi refolosi în următorii ani, dar asigură-te că ai suficient loc pentru a le ţine peste iarnă. Ghivecele suspendate trebuie bine ancorate atât pentru a evita accidentele cât şi anti vânt. Gândeşte-te bine înainte să le amplasezi cum le vei uda.

Câteva recomandări:

  • În cazul în care foloseşti perne pentru bănci şi scaune, ideal este să ai un loc în care să le depozitezi noaptea sau măcar în zilele ploioase.
  • Îmbină ultilul cu plăcutul şi asigură-te că ai pe terase şi ierburi aromatice pentru a le folosi în bucătărie: ghivece sau jardiniere cu mentă, busuioc, pătrunjel şi mărar. Sau orice alte aromatice care îţi plac.
  • Nu uita de muşte şi de ţânţari! Projetează-te cu plante ca lavanda sau ca lemon grass-ul care alungă insectele.
  • Nu pune flori puternic mirositoare chiar lângă locul de luat masa, ca iasomia sau crinii. Atrag insectele şi nu tuturor le plac mirosurile puternice şi parfumate atunci când mănâncă.
  • Evită să înghesui mult mobilier în spaţiile mici. Creează spaţiul pentru tine, nu pentru musafiri.
0 comments… add one

Leave a Comment

Ultimele noutăți

Sufrageria de afară
Jul 26th, 2020
No Comments

Când vine vara, ne gândim cum să stăm mai mult

Cum protejăm bebeluşii de caniculă
Jul 25th, 2020
No Comments

Zilele caniculare provoacă disconfort tuturor, dar bebeluşii sunt cei mai

5 feluri de a conserva alimentele la tine acasă
Jul 22nd, 2020
1 Comment

Mulţi dintre noi am început să cultivăm legume şi fructe

Ce putem pregăti de acum pentru începerea şcolii
Jul 20th, 2020
No Comments

Vacanţa este în toi dar nu lăsa toate pregătirile pentru

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.