≡ Menu

Cum să îţi vopseşti părul cu plante

Pentru cele dintre noi are ţin la aspectul lor, există o parte din buget alocată machiajului, manichiurii, îngrijirii părului şi a corpului. Există şi soluţii naturale pe care le poţi face singură, acasă. Am scris articole despre cum să îţi produci săpun, cremă sau chiar pastă de dinţi. A venit rândul vopsitului părului. Evident, vorbim de soluţii oferite de plante care sunt excelente pentru că sunt uşor de obţinut, 100 % naturale şi neinvazive. Dar, evident, eficienţa lor este redusă şi contează foarte mult nuaţa părului de la care pornim pentru a se vedea efectul.

Morcov şi sfeclă roşie

Plante bogate în pigmenţi, atât morcovul cât şi sfecla roşie pot colora părul în nuanţe roşiatice şi oranj. Efectul este mai evident pe părul deschis la culoare. Cum se procedează?

  • Se scoate sucul din morcovi sau din sfeclă.
  • Se amestecă sucul cu o grăsime – poate fi unt de cocos sau ulei de măsline.
  • Se aplică pe păr masând uşor pentru a se întinde uniform. De asemenea, se trece cu pieptenul de câteva ori.
  • Se acoperă părul cu folie de plastic sau cu o pungă.
  • Se stă minim o oră pentru a permite pigmenţilor să acţioneze.
  • Se clăteşte bine cu apă caldă şi o linguriţă de oţet de mere.

Lămâie şi muşetel

Sucul de lămâie şi ceaiul concentrat de muşeţel deschid culoarea părului. Acţionează lent şi este nevoie de mai multe aplicări până se ajunge la nuanţa dorită. Cum se procedează?

  • În cazul în care folosiţi lămâie: stoarceţi o lămâie şi puneţi sucul într-un recipient cu spray. Pentru muşeţel, faceţi un decoct concentrat şi lăsaţi-l să se răcească bine, apoi strecuraţi-l şi puneţi-l în recipient.
  • Stropiţi bine părul cu zeama de lămâie sau cu ceaiul de muşeţel.
  • Staţi la soare minim o oră.
  • Clătiţi bine cu apă caldă.
  • Repetaţi săptămânal.

Atenţie la sucul de lămâie! Nu îl folosiţi dacă aveţi răni sau scalpul foarte sensibil pentru că poate provoca iritaţii.

Cafea sau salvie

Pentru a-ţi închide părul o nuanţă sau două, poţi folosi cafea sau frunze de salvie. Cum se procedează?

  • Pentru salvie, pregătiţi un ceai concentrat – trebuie să aibă o culoare închisă. Pentru cafea: amestecaţi o ceaşcă de cafea tare cu o lingură de unt de cocos şi o lingură de cafea măcinată.
  • Pe părul spălat şi şters bine cu prosopul, aplicaţi una din cele două soluţii şi aşteptaţi 45 de minute.
  • Clătiţi cu apă caldă.
  • Ca şi la muşeţel şi lămâie, trebuie repetată operaţiunea în fiecare săptămână.

Dacă efectul obţinut cu acestea nu este suficient de vizibil pentru tine, poţi încerca mărcile de vopsea de păr pe bază de ingrediente naturale şi fără amoniac sau chiar henna.

Un alt aspect important este îngrijirea părului între sesiunile de vopsire. Foloseşte o mască de păr pentru protecţia părului de agenţi externi: praf, razele soarelui etc. Foloseşte cât mai puţin posibil uscătorul de păr pe temperatură mare sau placa de întins părul.

Ultimele noutăți

Fotografii profesionale pentru cariera ta
Mar 26th, 2024
No Comments

Imaginea profesională este esențială în construirea unei cariere de succes,

Alimentația la copii și prevenirea rahitismului
Mar 25th, 2024
No Comments

Rahitismul este o afecțiune osoasă caracterizată de o demineralizare și

Cum să-ți organizezi actele în casă ca să nu le pierzi niciodată
Mar 24th, 2024
No Comments

Organizarea documentelor importante poate fi o sarcină descurajantă, dar este

Deschiderea unui magazin online: Ghid complet
Mar 22nd, 2024
No Comments

Visul de a-ți crea propriul magazin online poate fi o

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.