≡ Menu

Menţine-te în formă cu bani puţini

Începe un an nou! După sărbători, toţi ne dorim să fim în formă, să facem mai mult sport dar primele luni ale anului sunt şi cele în care avem mai puţin bani după excesul de cadouri şi mese în oraş. Care sunt cele mai bune metode de a face sport dacă nu ai bani de un abonament la sală?

  • Mers şi alergat

    Mersul rapid şi alergatul sunt cele mai la îndemână. Chiar dacă e frig afară, ieşi bine echipat şi bucură-te de jumătate de oră de aer curat şi de mişcare. Poţi alege un parc unde să fie aleile curăţate de zăpadă sau pistele de alergat special amenajate de primării acolo unde există. Sau o simplă plimbare prin pădure.

    Dacă vrei să te menţii în formă pe termen lung, fixează-ţi un obiectiv – de exemplu, să alergi o cursă de 5 km – şi începe să te antrenezi. Te ajută aplicaţia celor de la NIKE care este gratuită. Poţi face asta împreună cu un prieten pentru a vă motiva reciproc.

  • Aplicaţii de fitness

    Telefonul nu e doar pentru selfies şi poze cu mâncarea de Crăciun :). Descarcă una din multele aplicaţii gratuite de fitness care te solicită doar 20 de minute pe zi. Te ajută mult să te menţii în formă, nu ai nevoie de echipamente speciale şi îţi reaminteşte zilnic ce ai de făcut. Poţi alege de la Yoga la HIIT (antrenament de intensitate mare). Iată mai jos câteva recomendări dintre aplicaţiile pe care le-am testat. Sunt în engleză dar sunt foarte intuitive de folosit cu filme sau poze.

  • Canalele de YouTube

    La fel şi pentru canalele de YouTube. Există multe canale cu exerciţii pe care le poţi face acasă de la yoga şi pilates, la HIIT pentru anumite zone ale corpului. Recomandările noastre sunt:

    • Fitness Blender : un canal excelent cu multe tipuri de exerciţii din care poţi alege nivelul (începător sau avansat), ce zonă a corpului vrei să lucrezi (abdomen, picioare etc) dar şi special pentru femei şi bărbaţi.
    • MomsIntoFitness: un canal dedicat mamelor care ştim cu toţii că nu au mult timp la dispoziţie. Exerciţii scurte de 10 minute, dar intense.
    • Yoga with Adrienne: sesiuni de 10 -15 de minute, dar şi speciale pentru evitarea stresului şi pentru relaxare
  • Jocuri

    Te poţi menţine în formă foarte bine şi distractiv dacă te joci cu copiii şi cu câinii. Jocul de-a prinselea, de-a ascunselea, jocurile cu mingea, tenis, ping-pong, alergatul cu câinele. Orice te ridică de pe scaun şi de pe canapea, te ajută.

Aşa că nu mai ai scuze să nu faci mişcare :). Sportul te ajută să te menţii sănătos şi tânăr, dar şi la nivel psihic.

Ultimele noutăți

Vine vara, bine-mi pare
Jun 26th, 2024
No Comments

Cred că toţi ne amintim cântecelul cu vine vara, bine-mi

3 Reţete delicioase pentru sănătatea intimă
Jun 24th, 2024
No Comments

Sănătatea intimă a femeilor este un aspect esențial al calității

Alergia la nichel: ce este și cum afectează purtatul de bijuterii
Jun 21st, 2024
No Comments

Alergia la nichel este una dintre cele mai frecvente forme

Înghețată rapidă de ciocolată cu avocado și caju
May 29th, 2024
No Comments

O rețetă atât de simplu de făcut că te și

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.