Ierburile aromatice se folosesc în toate bucătăriile lumii să dea gust mâncărurilor dar sunt totodată şi plante medicinale. Chiar dacă nu se folosesc aceleaşi ierburi în toate ţările, fiecare cultură are ierburile aromatice favorite care se adaugă în mâncărurile tradiţionale, dar care, inevitabil, se pun şi în infuzii sau decocturi pentru a ajuta sistemul imunitar.
Cultivă-ţi ierburile aromatice
Primul lucru important despre ierburile aromatice este că multe dintre ele se pot cultiva foarte uşor acasă. Pătrunjelul, mărarul, cimbrul, leuşteanul – iată cele mai des folosite ierburi din bucătăria românească şi pe care le poţi cultiva în ghivece pe balcon sau în jardiniere. Sunt uşor de îngrijit, se pot planta direct din seminţe sau poţi cumpăra planta deja în ghiveci de la florării sau magazinele specializate. Poţi cultiva şi unele din plantele mai puţin folosite ca menta, oregano, salvia, rozmarinul, tarhonul, lavanda şi chiar dafin, deşi pentru dafin ai nevoie de un ghiveci mult mai mare.
Dacă îţi place mâncarea internaţională poţi găsi seminţe sau răsaduri care se folosesc în alte bucătării ca cea italiană, spaniolă, chinezească, thailandeză sau mexicană: coriandru, lemongrass, busuioc (sunt foarte multe feluri şi fiecare un alt profil organoleptic) etc. În mod normal, ierburile aromatice nu au nevoie de multă îngrijire. Dacă le uzi regulat şi adaugi din când în când un substrat bun (humus) le vei avea frumoase şi bogate. Cel mai mare avantaj de a le cultiva acasă este că le ai tot timpul la îndemână. Dar şi că poţi folosi doar cât ai nevoie pentru că de obicei cumpărăm o legătură, folosim câteva frunze într-o reţetă şi restul îl uităm prin frigider până se strică.
Un lucru important de ştiut la plantele aromatice este că dacă fac flori înseamnă că au atins maturitatea şi planta trebuie înlocuită. Florile se pot folosi şi ele, dar dacă vrei o viaţă mai lungă a plantei, îi poţi rupe bobocii când apar.
Utilizări
Ştim că ierburile aromatice se pun în mâncăruri şi sunt anumite feluri de mâncare pe care nu ni le putem imagina fără ierburile lor. O tocăniţă de pui cu mazăre nu este completă fără mărar, o saramură bună de peşte n-ar fi la înălţime fără leuştean, iar un drob de miel fără verdeţuri nu are nici un sens. Dar pe lângă gustul pe care ni-l dau în mâncare, ierburile aromatice sunt şi medicinale şi le poţi folosi să faci infuzii.
Multe din ierburi se pot păstra până la o săptămână în frigider în caserole din plastic, după ce le-ai spălat şi uscat bine. Dar şi mai bine este să le usuci pentru că se vor păstra minim un an. Le poţi depozita în săculeţi de pânză în cămară sau într-un dulap.
Beneficii
Ierburile aromatice proaspete conţin multe vitamine, minerale şi antioxidanţi. Cantităţile pe care le folosim la prepararea mâncărurilor nu sunt însă foarte mari, dar consumul în mod regulat furnizează aceste vitamine şi minerale atât de importante pentru organismul nostru.
Pătrunjelul este bogat în vitamina K, A, C, acid folic şi antioxidanţi. Rozmarinul are acţiune antiinflamatoare asupra congestiunii nazale. Mărarul este o sursă excelentă de vitamina A, C, dar şi de minerale: fier şi magneziu. Leuşteanul ne furnizează vitamina A şi C, dar şi fier, potasiu şi magneziu.
Din toate plantele aromatice se fac infuzii şi sunt folosite de asemenea pentru a se extrage uleiuri esenţiale, şi ele folosite la rândul loc în tincturi sau adăugate în infuzii.
Îţi poţi face propriile amestecuri din ierburi uscate iar pentru mai mult gust poţi deshidrata felii de lămîie, rondele de ghimbir şi orice fructe îţi plac: mere, zmeură. Nu uita de flori: boboci de trandafir, flori de hibiscus, flori de muşeţel. Şi apoi la combinat. Ideal este să amesteci o iarbă aromatică cu o floare şi un fruct. Vei obţine atât beneficii pentru organism cât şi gust. Poate fi şi un cadou minunat pentru prieteni şi familie. Poţi pune amestecul într-un săculeţ interesant sau într-o cutie, poţi cumpăra căni ieftine albe pe care să le personalizezi sau desenezi şi ai un set unic de ceai.
Iată câteva combinaţii:
- Pătrunjel, lămâie şi flori de muşeţel – un ceai proaspăt, bogat în antioxidanţi, vitamina C, calmant şi care reduce durerile menstruale
- Leuştean, petale de trandafiri şi zmeură – un ceai împotriva constipaţiei şi a durerilor de stomac provocate de enterocolită
- Mentă, ghimbir şi lămâie – excelent pentru răceli şi dureri de gât
- Tarhon, schinduf şi portocală – pentru a reduce rezistenţa la insulină şi controlul glicemiei
- Lavandă, flori de muşeţel şi mentă – pentru atenuarea migrenelor