≡ Menu

Soluţie naturală pentru curăţarea covoarelor

Chiar dacă uneori apelăm la parchet de lemn sau la alte soluţii de pardoseală naturale, covoarele sunt importante în ţările cu climă temperată şi rece atât pentru a oferi un strat izolant iarna cât şi ca decor. Dar cum se întreţin cel mai bine covoarele curate?

În primul rând, covoarele trebuie curăţate în mod regulat de praf şi de urmele de mizerie ce se adună zilnic într-o casă: firimituri, păr de animale, scame. Dacă vorbim despre covoare de iută sau orice covor tare, se poate curăţa cu mătura, dar ideal este să foloseşti un aspirator performant, pe bază de apă, care reţine bine praful şi nu îl împrăştie în toată casa. Aspiratorul este indicat şi în cazul covoarelor cu fir lung.

În al doilea rând, trebuie curăţate petele accidentale provocate de vărsarea alimentelor şi în special a lichidelor: cafea, vin sau orice alt lichid care pătează. Petele se scot mai uşor şi mai repede dacă se acţionează imediat: cu un şervet de pânză sau de hârtie se elimină excesul de lichid, se aplică soluţie de curăţat petele, se lasă să acţioneze şi se aspiră după.

Pentru cei care îşi doresc o soluţie naturală, iată mai jos o reţetă ieftină şi uşor de pregătit acasă.

Ingrediente:

  • 1 ceaşcă de oţet alb
  • 1 ceaşcă şi jumătate de apă
  • 2 linguri de sare
  • 10 picături de ulei esenţial (opţional)

Aşa cum am mai scris şi în alte reţete, oţetul este un ingredient excelent pentru curăţenia din casă pentru că dezinfectează dar scoate şi mirosurile neplăcute, ceea ce ajută şi în cazul covoarelor. Dacă ai o pată de iaurt s-ar putea să nu se vadă foarte mult dar să miroasă urât, iar oţetul ajută la o curăţare în profunzime.

Sarea ajută la reducerea petelor dificile. Pe lângă folosirea ei ca ingredient în reţeta de mai sus, poţi aplica sare direct pe pată, mai ales dacă este o pată dificil de scos ca cea de vin roşu, vişinată sau cafea , şi să laşi sarea să absoarbă lichidul înainte de a da cu soluţia de curăţat.

Uleiul esenţial este folosit în reţetă ca factor odorizant pentru că uneori mirosul de oţet este prea înţepător şi deranjant chiar dacă dispare repede din cameră. Poţi folosi ulei de lavandă sau dacă nu îţi place lavanda, orice alt ulei esenţial pe care îl ai deja în casă: mentă, citrice, conifere. Lavanda, în schimb, este unul din uleiurile esenţiale cel mai bine tolerat atât de copiii mici cât şi de animalele de casă.

Prepararea soluţiei:

Toarnă apa şi oţetul într-o sticlă cu pulverizator.

Adaugă sarea şi uleiul esenţial, închide recipientul şi agită-l bine câteva minute.

Aplică soluţia pe pată, lasă să acţioneze câteva minute şi apoi aspiră bine covorul.

 

Ultimele noutăți

Fotografii profesionale pentru cariera ta
Mar 26th, 2024
No Comments

Imaginea profesională este esențială în construirea unei cariere de succes,

Alimentația la copii și prevenirea rahitismului
Mar 25th, 2024
No Comments

Rahitismul este o afecțiune osoasă caracterizată de o demineralizare și

Cum să-ți organizezi actele în casă ca să nu le pierzi niciodată
Mar 24th, 2024
No Comments

Organizarea documentelor importante poate fi o sarcină descurajantă, dar este

Deschiderea unui magazin online: Ghid complet
Mar 22nd, 2024
No Comments

Visul de a-ți crea propriul magazin online poate fi o

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.