Au apărut deja topurile celor mai bine vândute produse cosmetice în 2021 iar toate aceste liste au ceva în comun: se caută produse unice, care să aducă inovaţie dar şi cu un puternic accent pe sănătate, ecologie şi sustenabilitate. Se poate ca aceste tendinţe să aibă legătură indirectă cu recenta pandemie COVID-19, iar preţurile sunt în creştere la majoritatea produselor care sunt prezente în topurile de vânzări. Cert este că reîntoarcerea la natural, ecologic şi sustenabil este susţinută de cererea consumatorilor, vânzările acestor produse fiind în continuă creştere. Această tendinţă a dus şi la apariţia afacerilor conexe ca saloane de înfrumuseţare cu produse 100% naturale şi vegane sau a magazinelor specializate doar pe produse cosmetice sănătoase, atât în mediul online cât şi fizic.
Din punct de vedere al categoriilor de produse care se vând cel mai bine pe primele locuri se situează produsele multifuncţionale, machiajul natural şi tratamentele naturale pentru păr care pot fi aplicate acasă. Chiar dacă din cauza carantinei categorii ca unghii şi gene false sau machiaj special de evenimente au fost în scădere, trendul redevine ascendent. O categorie aparte este cea a parfumurilor care continuă să inoveze şi să se reinventeze deşi parfumurile clasice domină încă majoritatea clasamentelor.
Celebra revistă Vogue din Statele Unite a reunit un top cu cele mai bune parfumuri pentru bărbaţi pentru 2021 din care fac parte atât Gucci cu Alchemist’s Garden the Last Day of Summer (eau de parfum), clasicul Boss de la Hugo Boss (eau de toilette) dar şi mărci mai puţin cunoscute ca Grand Soir de la Maison Francis Kurkdjian (eau de parfum) sau Jazz Club de la Maison Margiela Replica (eau de toilette).
Nici la parfumurile de damă nu lipsesc topurile pentru anul 2021. Revista ELLE a publicat un top cu cele mai populare parfumuri din 2021 de unde nu lipsesc casele mari: Donna Karan cu Opium, Dior, Gucci, Yves Saint Laurent cu Black Opium dar apar şi nume ca Ariana Grande care a lansat propriul parfum Cloud.
Interesant este că pe piaţa produselor cosmetice apar companii noi cu produse de foarte bună calitate cu ingrediente naturale şi sustenabile care încep să concureze din ce în ce mai mult mărcile deja stabilite şi populare ca L’Oreal sau Guerlain. În topul celor mai scumpe mărci cosmetice din lume apar, pe lângă Channel şi Giorgio Armani mărci ca Vintner’s Daughter, o companie din Statele Unite cu o viziune sustenabilă, cu produse naturale şi vegane.
Chiar şi pe piaţa din România acest trend se regăseşte prin apariţia diverselor companii mici de produse cosmetice naturale fără parabeni, coloranţi sau arome sintetice care încep să îşi facă loc timid pe piaţă. Firme ca Panseea, Iehana, Sabio Cosmetics sau Nala vând online pe site-urile proprii produsele lor cosmetice 100% naturale.