≡ Menu

Ce putem face cu schiurile vechi?

A început sezonul de schiat şi pasionaţii deja îşi pregătesc echipamentul. Iar cei norocoşi poate vor primi ceva cadouri cu echipament nou de Crăciun, cine ştie? Dar ce facem cu schiurile vechi pe care nu le mai folosim? Industria echipmentelor de iarnă este una din cele care reciclează cel mai puţin aşa că multe persoane încearcă să recicleze cât mai mult şi cât mai creativ. Iată mai jos câteva idei de ce ai putea face cu echipamentul vechi ca să nu rămână ani de zile în vreo debara sau în garaj şi să adune praf.

Reparaţii şi service

În afară de cască (de obicei nu se refoloseşte dacă a suferit vreun impact pentru că pune în pericol utilizatorul la o eventuală cădere), poţi repara schiurile, plăcile de snowboard sau clăparii la atelierele specializate unde primeşti şi garanţie. Verifică dacă ai un atelier de reparaţii la tine în oraş. În Sibiu, Braşov şi alte oraşe de munte găseşti sigur, dar interesează-te din timp, înainte de a începe sezonul pentru a le avea gata la timp.

Vânzarea echipamentului vechi

Am mai scris şi în articolul de aici despre posibilitatea de a vinde echipamente sportive pe care nu le mai foloseşti: la magazinele de profil care organizează diverse ediţii de schimb de echipamente, pe site-urile de vânzări la mâna a doua, pe grupuri de Facebook sau chiar la prieteni şi cunoştinţe. Dacă echipamentul tău e funcţional şi în bună stare poţi obţine un preţ decent. Ideal este să vinzi echipamentul vechi înainte de a-ţi cumpăra altul pentru a nu te aglomera din cauza volumului.

Reciclarea

În ţările în care se colectează selectiv deşeurile există anumite puncte de colectare pentru deşeurile voluminoase cum sunt şi schiurile sau plăcile de snowboard. Dacă nu găseşti, poţi întreba la magazinele care vând echipamente de iarnă pentru că acolo s-ar putea să existe puncte de colectare. Este important să reciclezi echipamentele de iarnă pentru că sunt voluminoase iar locul lor nu este în pubela de gunoi.

În cazul în care te pricepi la bricolaj, poţi refolosi schiurile şi plăcile de snowboard pentru a face mese, bănci sau chiar un cuier.

La fel şi în cazul plăcilor de snowboard: pot fi folosite pe post de rafturi, ca suport pentru lumini sau chiar ca suport pentru sticlele de vin. Cu puţină imaginaţie poţi transforma echipmantul de iarnă în mici piese de mobilier pe care dacă nu le poţi folosi la tine în casă, le poţi vinde, valorificând astfel ceva ce ai fi aruncat oricum.

Comments on this entry are closed.

  • Mi-a placut articolul. Multumesc pentru recomandari si La Multi Ani 2020 😀

Ultimele noutăți

Vine vara, bine-mi pare
Jun 26th, 2024
No Comments

Cred că toţi ne amintim cântecelul cu vine vara, bine-mi

3 Reţete delicioase pentru sănătatea intimă
Jun 24th, 2024
No Comments

Sănătatea intimă a femeilor este un aspect esențial al calității

Alergia la nichel: ce este și cum afectează purtatul de bijuterii
Jun 21st, 2024
No Comments

Alergia la nichel este una dintre cele mai frecvente forme

Înghețată rapidă de ciocolată cu avocado și caju
May 29th, 2024
No Comments

O rețetă atât de simplu de făcut că te și

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.