≡ Menu

Fă-ţi singur cel mai ieftin aparat de masaj

Pare atât de simplu şi de ieftin încât necesită o explicaţie puţin mai profesionistă. În primul rând am aflat de acest “aparat de masaj” de la cumnatul meu, fizioterapeut în Statele Unite, extrem de bine plătit pentru fiecare şedinţă de terapie. Aşa că dacă nu ne credeţi pe noi ar fi bine să credeţi un sfat gratuit de la el. În primul rând pentru că nu e o invenţie nouă, în toate culturile orientale care practică masajul, obiectele rotunde, fie că sunt pietre sau bile de lemn, sunt folosite de secole pentru a detensiona muşchii, întinde articulaţiile şi desface vertebrele. Avantajul este că puteţi face acest lucru acasă, atunci când aveţi nevoie de un masaj de relaxare dar mai ales unul care să vă calmeze durerile, pentru că exact asta e principala lui sarcină.

hot-stone-massage

Aparatul de masaj

Am ales o introducere puţin mai lungă pentru a evita momentul jenant în care vă vom spune că aparatul de masaj e o banală minge de tenis, cel mult două, maxim şi o şosetă veche. Cam de atâta e nevoie pentru un masaj la tine acasă. Adică vreo 6 lei la Decathlon.

Cum funcţionează

Aşa cum probabil intuiţi, masajul constă în presarea zonelor dureroase pe mingea de tenis, sprijinită pe un corp dur: scaun, perete sau podea. Cauciucul tare din mingea de tenis va opune suficientă rezistenţă pentru a vă presa zonele dureroase fără să vă producă leziuni.

La ce se aplică

Se aplică la aproape orice tip de masaj. De exemplu, dacă vreţi să vă relaxaţi tălpile picioarelor, nu aveţi decât să puneţi mingea pe podea şi să apăsaţi cu talpa piciorului desculţ în faţă şi în spate timp de 5-10 minute. Staţi în picioare şi folosiţi greutatea corpului pentru a obţine suficientă presiune. Folosiţi un scaun sau un zid pentru a nu vă dezechilibra. La fel procedaţi cu durerile din omoplaţi. Vă întindeţi pe spate pe jos, poziţionaţi mingea de tenis sub omoplat şi vă “rostogoliţi” apăsat pe ea în faţă şi în spate. Corpul vă va spune singur unde este centrul durerii.

Masajul pentru dureri la coloană

Dar, adevăratul potenţial al noului dumneavoastră prieten este masajul coloanei vertebrale, cea în care se adună toată oboseala şi durerea fiinţei bipede care suntem. Pentru a vă masa echilibrat coloana, ideal este să folosiţi două mingi de tenis pe care le puteţi lipi între ele cu bandă, să obţineţi un opt, sau să realizaţi acelaşi lucru mai simplu: introduceţi mingile una după cealaltă într-o şosetă veche (de preferinţă de bumbac), asiguraţi-vă că sunt foarte strânse şi legaţi şoseta la capăt cu un nod puternic pentru ca mingile să rămână în poziţie.

Aşezaţi-vă pe spate pe jos (podeaua trebuie să fie perfect netedă) şi poziţionaţi-vă mingile sub coloană (mingile să fie de o parte şi de cealaltă a coloanei). Acum mişcaţi-vă în faţă şi în spate încet, astfel încât mingile de tenis să urce şi să coboare pe zona dureroasă a coloanei vertebrale (pe toată dacă este cazul). În scurt timp o să simţiţi efectul benefic al acestui procedeu. Bonus: pentru un plus de relaxare, utilizaţi în acelaşi fel pentru gât.

Şi acum, la treabă! Pardon, la relaxare.

Mai multe exerciţii în linkul de aici.

0 comments… add one

Leave a Comment

Ultimele noutăți

Ce şi când să vinzi din casă
Mar 22nd, 2020
No Comments

Fiecare avem în casă o mulţime de lucruri care ne

Cum să refolosim lenjeriile de pat vechi
Mar 22nd, 2020
No Comments

Dacă îţi schimbi patul cu unul de alte dimensiuni sau

Curăţenia în profunzime – cum dezinfectăm casa
Mar 21st, 2020
No Comments

Noua pandemie de COVID-19 şi stadiul de carantină la domiciliu

Pregătirea sculelor de pescuit pentru un nou sezon
Feb 26th, 2020
No Comments

Mai e puţin până la sosirea primăverii şi pescarii deja