Dacă eşti curios, cunoşti o limbă străină de circulaţie internaţională (pentru călătorii în afara ţării), ai puţin spirit de aventură şi nu te dai în lături de la puţină muncă, o să-ţi dăm câteva sugestii despre cum poţi să vezi lumea ieftin în timp ce te îmbogăţeşti cu noi cunoştinţe despre locuri, prieteni şi, de ce nu, chiar meserii. Este vorba despre o metodă relativ nouă dar deja probată de mii de oameni din întreaga lume, care combină două aplicaţii care se pot folosi atât de pe calculator cât şi de pe un smartphone. Un sistem dedicat celor obişnuiţi să călătorească cu rucsacul în spate (backpackers) şi care pot găsi cazare şi mâncare în schimbul unor servicii prestate în beneficiul celui care le oferă şi un serviciu care împarte costurile între cei care merg cu aceeaşi maşină (carpooling) pentru a obţine un preţ mai bun şi a câştiga experienţe noi.
WORLDPACKERS sau Unde şi ce să faci
Worldpackers e o platformă utilizată de peste jumătate de milion de oameni care îşi oferă serviciile în schimbul cazării şi mesei oferite de cei care le solicită. Nu te speria, nu îţi cere nimeni o super-calificare, deşi dacă o ai cu siguranţă îţi va folosi. E vorba de ajutor în ferme (agricole sau de creştere a animalelor), hosteluri sau pensiuni, cluburi sau diverse comunităţi.
Cum funcţionează
Îţi faci un profil pe pagina siteului sau îţi descarci aplicaţia direct pe telefonul mobil, pe android sau iOS, şi îţi faci profil acolo. În profil adaugă cât mai multe informaţii. Ce limbi vorbeşti şi la ce nivel şi ce ştii să faci. Fii sincer, nu te ajută să ajungi acolo şi gazda să-ţi ceară să pleci pentru că nu se înţelege cu tine sau nu-l poţi ajuta, dar nu exagera cu modestia, în cele din urmă sunt unele locuri în care vei avea concurenţă pentru postul sau perioada respectivă. Trebuie să-l câştigi cinstit.
Ce dai
De regulă se solicită ajutor în bucătărie în pensiuni, baruri şi hosteluri, serviciu de recepţie şi/sau curăţenie în spaţii de cazare, ajutor în ferme agricole tradiţionale sau de permacultură, pentru creşterea animalelor, în centre de îngrijire a copiilor sau a animalelor. Se solicită de asemenea promotori de evenimente, fotografi, specialişti în webdesign sau IT, în social media şi aşa mai departe. Practic, posibilităţile sunt infinite, atâta timp cât nu te dai în lături de la puţină muncă şi eşti destul de serios faţă de cei care te găzduiesc. Caută cu atenţie, verifică, fixează perioada de timp şi aplică.
Ce câştigi
Experienţă 🙂 Pe bune. Unele locaţii oferă cursuri de specializare (bucătărie, permacultură, şi altele) şi la final chiar diplome. În plus ai cazarea şi masa asigurate. După-amiezele libere (în funcţie de orarul de muncă) şi minim o zi, dacă nu două, doar pentru tine, pentru a explora locurile. Aici trebuie făcută o paranteză: când aplici pentru o anumită locaţie şi perioadă, trebuie să citeşti cu atenţie ce şi cât îţi oferă. Unii oferă camere individuale, alţii un pat în cameră cu alţi voluntari sau chiar doar un cort. La fel mesele. Există locaţii care oferă trei mese pe zi, altele care oferă două sau doar micul dejun. Dar şi locaţii care pun la dispoziţie doar condiţii pentru a găti. Majoritatea oferă spaţii pentru spălarea rufelor sau, în cazul pensiunilor, ţi le chiar spală. Unele oferă biciclete sau bărci pentru petrecerea timpului liber, altele excursii cu ghid local. Nicăieri nu e la fel. Pentru că, aşa cu o să vezi, gazdele pot să fie de la o grădiniţă în miezul Parisului până la o casă suspendată în jungla din Costa Rica! Şi asta face acest proiect atât de incitant! Şi, nu în ultimul rând vei cunoaşte lumea şi oamenii săi.
Cum să eviţi pericolele
Nu poţi pleca în lume de la premisa că oamenii sunt răi şi vor să te exploateze. Dar nici să mergi în locuri total străine fără să deschizi ochii. Verifică de fiecare dată condiţiile oferite şi cerinţele gazdei. Cere detalii înainte de a aplica. Verifică opiniile scrise de cei care au trecut pe acolo şi nu ezita să le ceri detalii. În general toate gazdele de pe această platformă sunt verificate înainte, însă îţi recomand să optezi pentru cele care au cât mai multe evaluări pozitive. Ca un sfat general, fiecare regiune sau ţară are un forum dedicat. Intră pe el şi schimbă impresii. De multe ori se formează grupuri de voluntari care merg împreună sau îşi propun un traseu comun pe care să-l urmeze, alegând mai multe gazde pentru care să facă voluntariat, de exemplu. Brazilia de la nord la sud sau Europa de la Est la Vest. Nu există practic nicio idee prea trăznită pentru a o ignora. Intră şi o să câştigi idei!
Transportul
Dacă ţi-ai stabilit locurile pe care o să le vizitezi şi unde o să locuieşti e timpul să cauţi bilete de avion (pentru distanţe mari) sau un serviciul de carpoooling care, de fiecare dată iese mai ieftin decât un autobuz sau tren. Pentru bilete de avion, dacă vrei să faci economii, trebuie să optezi pentru zboruri combinate, unele de pe o zi pe alta, dar călătorii de lungă durată sunt obişnuiţi să doarmă pe propiul rucsac în sala de aşteptare a unui aeroport şi să mănânce un sandviş făcut din timp. Dacă vrei să cauţi bilete ieftine de avion îţi recomand Skyscanner sau un serviciu similar care interconectează zboruri pentru a găsi cel mai bun preţ. Un alt serviciu revoluţionar e oferit de Flight Fox care îţi caută cel mai bun preţ pentru o rută.
Pentru distanţe mici şi medii, de exemplu prin Europa, autoturismele rămân o soluţie la îndemână. Dacă nu ai unul sau nu vrei să-l foloseşti poţi utiliza serviciile de carpooling. Ce este carpoolingul? Este un serviciu de împărţit costurile de transport între călători, şofer şi unul sau mai mulţi ultilizatori ai serviciului. Pentru asta îţi recomandăm Bla Bla Car-ul. De ce el şi nu un autostop clasic? Pentru că ştii exact de unde şi la ce oră te vei întâlni cu şoferul, vei cunoaşte din timp cine este (toţi şoferii sunt verificaţi cu acte de identitate) şi ce maşină are în baza calificativelor date de utilizatorii anteriori şi, mai ales, ştii exact cât de va costa şi aproximativ când vei ajunge la destinaţie. Iar ulterior vei putea să notezi singur cât de bun sau prost a fost transportul. Mai mult decât un mijloc de transport ieftin, Bla Bla Car este o experienţă, de aici îi vine şi numele, de la faptul că nu o să stai singur într-un autocar privind pe geam ci vei putea să-ţi faci noi cunoştinţe în timp ce te afli la drum. Descarcă aplicaţia din Google Play sau din iOS Store.
Drum bun!