≡ Menu

Jocuri și jucării din materiale reciclate

Trăim într-o epocă a plasticului și am ajuns în punctul în care ne dăm seama că recilarea ajută într-o oarecare măsură dar nu este suficientă. Ce trebuie să facem este să minimizăm consumul și să reducem cât mai mult cumpărăturile care implică plastic, mai ales cel care nu se poate recicla.

Producătorii de jucării folosesc aproximativ 40 de tone de plastic pentru fiecare milion de dolari încasați din vânzări, iar de multe ori acest tip de plastic nu se reciclează. Inițiativa multor părinți din întreaga lume de a nu mai cumpăra jucării din plastic începe să își facă loc din ce în ce mai mult în societate. Se preferă jucăriile din materiale reciclate, din lemn, din pânză. Iar copiii, cu creativitatea lor înnăscută, se pot juca cu orice tip de jucării, inclusiv cele create de voi acasă din materiale pe care le aveți la îndemână.

Multe familii care au început să își construiască acasă jocurile de masă și jucăriile au publicat tutoriale pe bloguri și pe rețelele sociale pentru a încuraja și alte familii să le urmeze exemplu. S-au organizat și ateliere de făcut jucării, păpuși din bumbac organic, din pânză sau croșetate. Este o activitate foarte intersantă și pentru cei mici să participe la acest tip de activități și să își creeze ei jucăriile.

Iată câteva idei interesante pentru a le aplica acasă.

Jocuri de masă

De la X și O la Piticot se pot face acasă din carton cu culori și alte elemente aproape orice joc de masă. Păstrează cutiile de carton de la cele de pantofi la cele mari de la electrocasnice și cu puțină creativitate și culoare se pot face multe: joc de șah, orice joc pe bază de cărți de joc, jocuri de tip Monopoly, labirinturi pentru bile etc.

De asemenea, poți recicla piesele LEGO și poți crea cu ele atât elemente pentru jocuri cât și jocuri în sine (vezi tabla de șah din poza de mai jos).

Chiar dacă jocurile făcute în casă sunt mai voluminoase și nu au cutii proprii în care să le depozitezi, te poți gândi la soluții creative pentru a le ține pe toate ordonate în același loc. Ce poți face cu o valiză veche? Exact un cufăr pentu ținut jocurile de masă.

Jucării educative

Jucăriile educative pentru cei mici sunt chiar ușor de făcut din aproape orice ai în casă. Un exemplu popular este jocul în care copilul învață formele geometrice. Poți folosi o găletușă, un castron vechi sau chiar o cutie iar capacul să aibă decupate formele geometrice în care copilul trebuie să introducă piesele corecte. Piesele pot fi din carton colorat sau din lemn, pânză groasă. La fel poți proceda cu litere și numere care pot fi decupate din carton, colorate și cu un mică bandă magnetică pentru a fi lipite pe frigider. Alte idei ar mai fi: un ceas pe care să poată mișca limbile și să învețe ora, tablă cu numerele de tip abac sau ca cea din fotografia de mai jos care se folosește în centrele educative Montessori.

Pentru cei mai mari se pot face jocuri Tangram sau de tip puzzle tot din carton sau din placaj subțire. Le poți picta sau decora cu abțibilduri. Se poate face sistemul solar în 3D din sârmă și plastilină, jocul de fracții sau domino.

Jucării

Evident jucării pentru toate vârstele care se pot face cu materiale reciclate sau cu ce ai prin casă pentru a-i învăța pe cei mici despre reciclare. Păpuși din resturile de cârpe, șosete sau ațe pe care nu le mai folosești, mașinuțe sau alte mijloace de transport din plastic reciclat (cutii de biscuiți, de bomboane etc) sau chiar mini-bucătării pentru cei pasionați de gătit.

Ultimele noutăți

Băuturi răcoritoare pentru creșterea imunității la sfârșit de vară
Aug 21st, 2024
No Comments

Pe măsură ce vara se apropie de sfârșit și temperaturile

Cum să cumperi rechizite cu buget redus pentru începerea şcolii
Aug 20th, 2024
No Comments

Începutul unui nou an școlar este un moment plin de

Cum ne protejăm de temperaturile extreme de vară?
Jul 24th, 2024
No Comments

Da, vara este cald, ştim cu toţii, dar parcă este

Pantofi comozi, postură bună
Jul 20th, 2024
No Comments

Pantofi: ce tip sunt adecvaţi pentru a evita durerile de

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.